Categories: Social

Centrul Judetean de Cultura si Creatie Calarasi Oficial-10 DECEMBRIE: ZIUA INTERNAŢIONALĂ A DREPTURILOR OMULUI

Ziua internaţională a drepturilor omului este marcată în întreaga lume la 10 decembrie. La această dată, în 1948, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Declaraţia stipulează că toţi oamenii s-au născut cu drepturi egale şi inalienabile şi cu libertăţi fundamentale. Ulterior, Declaraţia a fost completată cu: Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (1965), Convenţia internaţională asupra drepturilor politice şi civile (1966), Convenţia pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (1979), Convenţia împotriva torturii (1984), Convenţia împotriva Apartheidului (1985), Convenţia drepturilor copilului (1989) etc.
Sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial a adus în atenţia liderilor lumii şi problematica respectării drepturilor omului. Organizaţia înfiinţată în cadrul conferinţei de la San Francisco din 1945, ONU, a avut de la început printre atribuţii respectarea drepturilor omului, în paralel cu menţinerea securităţii şi păcii la nivel internaţional.
În baza rezoluţiei 423 (V) din 1950, Adunarea Generală a ONU a invitat toate statele şi organizaţiile interesate să marcheze la 10 decembrie „Ziua internaţională a drepturilor omului”. Adunarea Generală a ONU a făcut apel către toate statele membre ale ONU să promoveze şi să asigure recunoaşterea şi respectarea efectivă a drepturilor şi libertăţilor omului.
Ministerul român al Afacerilor Externe marchează în fiecare an, la 10 decembrie, Ziua internaţională a drepturilor omului.”Această zi trebuie să reprezinte un moment de reflecţie pentru instituţiile statului, societatea civilă şi cetăţeni asupra faptului că drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului nu pot fi dispreţuite, încălcate sau ignorate”, se arată pe site-ul www.mae.ro.
dragon

Recent Posts

PSD CALARASI – Investițiile străine în România trebuie să redevină o prioritate a oricărui Guvern!

Doar în ultimul an acestea au scăzut cu peste 80%! De aceea, am discutat astăzi…

o lună ago

PSD CALARASI – Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu!

Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Palatul Cotroceni

2 luni ago

CJ CALARAI – Continuam! Administrație pentru oameni!

Continuam! Administrație pentru oameni!

2 luni ago

CJ CALARASI – Au început lucrările de dragare de întreținere pe Brațul Borcea.

În contextul nivelului scăzut al apei, determinat de perioada prelungită de secetă, aceste intervenții sunt…

2 luni ago

PSD CALARASI – Ei sunt TSD!

Tineri, Serioși și Dinamici!

2 luni ago

CJ CALARASI – Călărași Wedding Experience

Ceva frumos se pregătește în orașul nostru! aduce, pentru prima dată, într-un singur loc, furnizori,…

2 luni ago

This website uses cookies.