Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Călărași, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, au realizat, în cursul zilei de 9 februarie a.c., acțiunea de prindere în flagrant a unui angajat cu funcție de conducere din cadrul primăriei, în timp ce primea cu titlu de mită suma de 2.000 euro de la o persoană, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
În fapt, miercuri, 7 februarie a.c., un bărbat în vârstă de 50 ani, din municipiul Călărași a sesizat S.J.A. Călărași cu privire la faptul că funcționarul în cauză i-a pretins suma de 2.000 euro în scopul concesionării a două locuri de veci.
Denunțul a fost înaintat de îndată și înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, în baza acestuia, echipa operativă alcătuită din ofițeri D.G.A. și procurorul de caz realizând prinderea în flagrant a funcționarului, după ce a primit, cu titlu de mită, suma menționată.
Procurorul de caz a dispus, în primă instanță, reținerea inculpatului pentru cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de luare de mită, iar în cursul serii a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, fiind dispusă cercetarea în stare de libertate.
În cauză s-a beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Tehnic și al Serviciului Operații – Structura Centrală D.G.A.
BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția adusă la consolidarea relațiilor de colaborare dintre…
Consiliul Județean Călărași informează că, în urma finalizării procedurii de licitație publică, Gara Fluvială și…
Chiar dacă vremea ne-a pus astăzi planurile pe pauză, cărțile nu s-au lăsat descurajate! Însă…
Sâmbătă, 23 mai, la sediul Organizației Județene PSD Călărași, a avut loc Conferința Județeană de…
Delegația companiei Erciyas, unul dintre importanții producători din industria țevilor, a fost reprezentată de Mehmet…
Declarații susținute de președintele PSD Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Gandul.ro
This website uses cookies.