Categories: Stiri

BULETIN INFORMATIV -Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al Judeţului Călărași

 

 

În perioada  31 iulie-2 august,  pompierii militari din 4__județe  vor demonstra încă o dată, calităţile şi aptitudinile de  care dau dovadă, în cadrul desfășurării  celei de a treia etapă zonală a concursurilor profesioniste

 

       La această etapă vor participa servicii profesioniste pentru situaţii de urgenţă din județele: Ialomița, Tulcea, Constanța și Călărași, concursul fiind cu tematică specifică serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă, având caracter tehnico-aplicativ şi sportiv.

 

Întrecerea constă în parcurgerea a patru probe: Scara de fereastră – 8 concurenti, „Pista cu obstacole pe 100 metri – 8 concurenți, Ştafeta 4 x 100 metri- 2 echipe cu câte 4 concurenți și realizarea dispozitivul de intervenţie la motopompă- 7 concurenți și se va desfășura în incinta Stadionului Municipal ”Ion Comșa” din Călăraşi, în zilele de 1 și 2 august începând cu ora 08.00.

 

 

 

Pe parcursul acestor manifestări se au în vedere următoarele: dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, evaluarea nivelului de pregătire,

 

 

a capacităţii de intervenţie şi popularizarea în rândul cetăţenilor, a unor aspecte specifice activităţilor desfăşurate de către serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă.

Competiţia este organizată de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al Judeţului Călărași

 

 

 

 

 

Lotul câştigătoral acestei etape va participa la etapa finală, care se va organiza de Inspectoratul General pentru Situații de Urgentă și Inspectoratul pentru Situații de Urgentă al Județului Bacău.

Câștigătorii  etapei finale vor primi cupa transmisibilă ,, Căpitan Pavel Zărnescu”.

 

Alături de cei implicați în desfășurarea acestei competiții, sunt asteptați  reprezentanți și elevi ai instituțiilor de învătământ, cât și alți doritori să asiste la desfașurarea acestui concurs, cu și despre pompierii militari profesionisti,  mesajul fiind – ,,și tu poți fii unul dintre noi”

dragon

Recent Posts

CJ Calarasi – Istoria de acum mii de ani continuă să iasă la lumină la Măriuța „La Movilă”

La mijlocul lunii august au fost reluate cercetările în situl eneolitic de la Măriuța, pe…

4 săptămâni ago

CJ Calarasi – Se convoacă Consiliul Judeţean Călăraşi în şedinţă ordinară, la data de 27 august 2026

Se convoacă Consiliul Judeţean Călăraşi în şedinţă ordinară, la data de 27 august 2026, ora…

4 săptămâni ago

PSD CALARASI – Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Parlament

Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Parlament

o lună ago

CJ Calarasi – Ziua Marinei ⚓ Călărași | 2026

Ziua Marinei Călărași | 2026

o lună ago

PSD CALARASI – Situația de la Cernavodă rămâne în continuare critică.

Am fost acolo, am discutat cu specialiștii, am analizat situația din teren și am căutat…

o lună ago

După 25 de ani, Plaja Tineretului este din nou deschisă călărășenilor.

Un loc care a făcut parte din copilăria și tinerețea multor generații este redat călărășenilor.…

o lună ago

This website uses cookies.