Categories: Social

BULETIN DE PRESĂ- Un tânăr, din Călărași, cercetat de polițiști

În seara zilei de 04 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au oprit pentru control, pe strada Prelungirea București din localitate, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta se afla sub influența substanțelor psihoactive.

Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge și urină, cea din urmă fiind pozitivă.

Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. 2 din Codul Penal, respectiv de conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.

 

 

Mandate de executare a unor pedepse privative de libertate, puse în aplicare de polițiști

La data de 04 iunie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au depus în penitenciar două persoane condamnate la închisoare.

-Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de instanță, pe numele unui bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Modelu, județul Călărași, condamnat la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

 

-De asemenea, polițiștii au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de instanță, pe numele unui tânăr în vârstă de 27 de ani, din comuna Curcani, județul Călărași, condamnat la 5 ani și 5 luni  închisoare pentru săvârșire infracțiunii de furt calificat

dragon

Recent Posts

PSD CALARASI – Investițiile străine în România trebuie să redevină o prioritate a oricărui Guvern!

Doar în ultimul an acestea au scăzut cu peste 80%! De aceea, am discutat astăzi…

2 luni ago

PSD CALARASI – Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu!

Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Palatul Cotroceni

2 luni ago

CJ CALARAI – Continuam! Administrație pentru oameni!

Continuam! Administrație pentru oameni!

2 luni ago

CJ CALARASI – Au început lucrările de dragare de întreținere pe Brațul Borcea.

În contextul nivelului scăzut al apei, determinat de perioada prelungită de secetă, aceste intervenții sunt…

2 luni ago

PSD CALARASI – Ei sunt TSD!

Tineri, Serioși și Dinamici!

2 luni ago

CJ CALARASI – Călărași Wedding Experience

Ceva frumos se pregătește în orașul nostru! aduce, pentru prima dată, într-un singur loc, furnizori,…

2 luni ago

This website uses cookies.