Categories: Social

BULETIN DE PRESĂ-IPJ CALARASI !

 

Mandat, pus în aplicare de polițiști

 

Polițiștii au depus în penitenciar o femeie condamnată la închisoare pentru furt.

În ziua de 18 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Oltenița pe numele unei femei, de 48 de ani, din județul Călărași.

Femeia, condamnată la un an și patru luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, a fost depusă în penitenciar.

 

 

 Casele de schimb valutar verificate de polițiști

 

Societăți comerciale verificate și sancțiuni contravenționale aplicate în urma unei acțiuni pentru protejarea populației, desfășurată de polițiști.

La data de 19 octombrie a.c., polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din Călărași, au desfășurat o acțiune ce a avut ca obiectiv verificarea activităţilor societăţilor comerciale ce desfăşoară operaţiuni de schimb valutar.

Au fost controlate cinci societăți comerciale, fiind verificate legalitatea tranzacţiilor realizate cât şi posibilitatea săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală.

Polițiștii au aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoare de 46.000 lei.

dragon

Recent Posts

PSD-CALARASI. Organizația Seniorilor Social-Democrați Călărași și-a ales noua conducere.

Sâmbătă, 23 mai, la sediul Organizației Județene PSD Călărași, a avut loc Conferința Județeană de…

o lună ago

PSD CALARASI – 🌹 Felicitări doamnei senator Daniela Mihai pentru alegerea în funcția de președintă a Organizației Femeilor Social-Democrate Călărași!

Felicitări doamnei senator Daniela Mihai pentru alegerea în funcția de președintă a Organizației Femeilor Social-Democrate…

o lună ago

CJ CALARASI – Județul Călărași, prezent la Bruxelles!

Județul Călărași, prezent la Bruxelles în dezbaterile privind viitorul finanțărilor europene În perioada 11–13 mai…

o lună ago

This website uses cookies.