BULETIN DE PRESĂ-IPJ CALARASI-14.05.2015

 

politia 3Acţiune pentru prevenirea evaziunii fiscale în domeniul panificaţiei
Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, în continuarea acţiunii Vatra, au aplicat sancţiuni contravenţionale de 29.000 lei, unor societăţi comerciale din comuna Dragalina, judeţul Călăraşi.
În data de 12 mai 2015, poliţiştii au efectuat controale pentru asigurarea unui mediu concurenţial corect. Astfel, în urma acţiunii desfăşurate pentru combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul operaţiunilor economice cu produse de panificaţie, la o societate comercială din Dragalina, s-a constatat că, în perioada 19 aprilie -07 mai 2015, O. Alina, de 44 ani, din localitate, în calitate de administrator, a comercializat peste 4334 pâini fără a îndeplini condiţiile legale.
Societatea comercială a fost sancţionată contravenţional cu suma 20.000 lei şi a fost confiscată suma de 2167 lei, reprezentând contravaloarea pâinilor.
De asemenea, în continuarea cercetărilor, poliţiştii au identificat o persoană fizică autorizată care se aproviziona cu pâine de la societatea comercială de mai sus, şi care, în luna decembrie 2014, a comercializat 101 pâini, fără a îndeplini condiţiile legale prevăzute de lege.
Persoana fizică autorizată a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 9000 lei şi a fost confiscată suma de 55,55 lei, reprezentând contravaloarea a 101 pâini.

Fundulea, la volan, cu alcool
Poliţiştii din Fundulea l-au depistat, la ziua de 12 mai, 2015, pe A. Adrian, de 31 de ani, din comuna Tămădău Mare, judeţul Călăraşi, în timp ce conducea, pe DJ 302, în localitatea Tămădău Mare, un autoturism, având o concentraţie alcoolică de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat
Bărbatul a fost condus la Spitalul Lehliu Gară unde i s-au recoltat două probe de sânge, fiindu-i întocmit, pentru infracţiunea săvârşită, dosar penal.


Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 205

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 209

Notice: Undefined variable: content in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 121

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136

Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136