Categories: PublicitateSocial

AVANTAJELE VOLUNTARIATULUI, BRIGADA CIVICĂ VOLUNTARĂ LA ION GHICA OLTENIŢA, 14 OCTOMBRIE 2015

 

Brigada Civică Voluntară – Foişorul de Foc Bucureşti, sucursala Olteniţa a fost prezentă, pe 14 octombrie 2015, la Liceul Tehnologic „Ion Ghica” Olteniţa, unde, prin prezenţa doamnei prof. Liliana Niculiţă şi a Andreei Negoiţă (studentă la FEG Olteniţa), au realizat o activitate de prevenţie pentru situaţii de urgenţă cu două obiective: 1)prezentarea noii Legi a voluntariatului din România, 2)demonstraţii de acordarea primului ajutor medical în diferite cazuri posibile. Au participat elevi şi eleve de la clasele a X-a D, a XI-a B şi a XII-a B, însoţiţi de dl. consilier educativ, Paul Niculiţă.
Activitatea a avut titlul „Avantajele voluntariatului”, mediul de desfăşurare organizat de gazde a fost unul prietenos, elevii s-au arătat interesaţi de problemele dezbătute, punând celor două voluntare un număr mare de întrebări, deci se poate aprecia că acţiunea a fost una de succes şi de mare utilitate pentru participanţi.

Prof. Paul Niculiţă

dragon

Recent Posts

PSD CALARASI – Investițiile străine în România trebuie să redevină o prioritate a oricărui Guvern!

Doar în ultimul an acestea au scăzut cu peste 80%! De aceea, am discutat astăzi…

4 săptămâni ago

PSD CALARASI – Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu!

Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Palatul Cotroceni

o lună ago

CJ CALARAI – Continuam! Administrație pentru oameni!

Continuam! Administrație pentru oameni!

o lună ago

CJ CALARASI – Au început lucrările de dragare de întreținere pe Brațul Borcea.

În contextul nivelului scăzut al apei, determinat de perioada prelungită de secetă, aceste intervenții sunt…

o lună ago

PSD CALARASI – Ei sunt TSD!

Tineri, Serioși și Dinamici!

o lună ago

CJ CALARASI – Călărași Wedding Experience

Ceva frumos se pregătește în orașul nostru! aduce, pentru prima dată, într-un singur loc, furnizori,…

o lună ago

This website uses cookies.