Categories: Social

ATESTAREA PERSOANELOR CA AGENT DE SECURITATE

 

 

Peste 400 de persoane au fost atestate, în primele 11 luni ale acestui an, pentru a desfășura activitatea de agent de securitate în judeţul Călăraşi. Cererea prin care se solicită atestarea se depune la unitatea de poliție unde solicitantul are domiciliul sau reședința.

Poliția Română eliberează atestate pentru încadrarea personalului de pază sau retrage atestatul acordat, când nu mai sunt îndeplinite condiţiile legale care au stat la baza eliberării acestuia.

De la începutul anului și până la data de 10 noiembrie a.c., 414 de persoane au fost atestate pentru a desfășura activitatea de agent de securitate.

 

Persoanele care doresc să devină agent de securitate trebuie să depună o cerere pentru atestare la secţia de poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau la serviciul de ordine publică de la inspectoratul de poliţie judeţean unde au domiciliul sau reședința.

Astfel, dosarul pentru agent de securitate trebuie să conțină următoarele documente:

– cerere prin care se solicită avizarea;

– copie de pe actul de identitate;

– fişa medicală din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic şi psihic pentru serviciul de pază;

– certificatul de cazier judiciar

dragon

Recent Posts

PSD CALARASI – Investițiile străine în România trebuie să redevină o prioritate a oricărui Guvern!

Doar în ultimul an acestea au scăzut cu peste 80%! De aceea, am discutat astăzi…

2 zile ago

PSD CALARASI – Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu!

Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Palatul Cotroceni

o săptămână ago

CJ CALARAI – Continuam! Administrație pentru oameni!

Continuam! Administrație pentru oameni!

o săptămână ago

CJ CALARASI – Au început lucrările de dragare de întreținere pe Brațul Borcea.

În contextul nivelului scăzut al apei, determinat de perioada prelungită de secetă, aceste intervenții sunt…

2 săptămâni ago

PSD CALARASI – Ei sunt TSD!

Tineri, Serioși și Dinamici!

2 săptămâni ago

CJ CALARASI – Călărași Wedding Experience

Ceva frumos se pregătește în orașul nostru! aduce, pentru prima dată, într-un singur loc, furnizori,…

2 săptămâni ago

This website uses cookies.