Beneficiarul contractului este parteneriatul între UAT comuna Mânăstirea și Școala Mânăstirea, care obţine fonduri nerambursabile europene Regio – Axa prioritară 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.4 „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă” – sesiunea a II-a de depunere de proiecte, deschisă în perioada martie – iunie a.c..
Proiectul „Reabilitare și modernizare clădire Școala nr. 1, comuna Mânăstirea, județul Călărași” are o valoare totală de 690.161,87 lei, din care valoarea eligibilă este de 623.844,87 lei (fonduri FEDR – 530.268,14 lei; fonduri de la bugetul naţional – 81.099,83 lei; cofinanţarea eligibilă a beneficiarului – 12.476,90 lei).
La mijlocul lunii august au fost reluate cercetările în situl eneolitic de la Măriuța, pe…
Se convoacă Consiliul Judeţean Călăraşi în şedinţă ordinară, la data de 27 august 2026, ora…
Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Parlament
Am fost acolo, am discutat cu specialiștii, am analizat situația din teren și am căutat…
Un loc care a făcut parte din copilăria și tinerețea multor generații este redat călărășenilor.…
This website uses cookies.