Categories: Social

ACŢIUNE PENTRU COMBATEREA INDISCIPLINEI PIETONILOR

În perioada 06 – 12 mai a.c., pe raza judeţului Călăraşi, poliţiştii rutieri vor desfăşura activităţi de educaţie rutieră şi de combatere a indisciplinei pietonilor
Pentru reducerea riscului de victimizare prin implicarea în accidente rutiere, poliţiştii vor organiza întâlniri în şcoli şi la cluburile de pensionari, având în vedere că tinerii şi vârstnicii reprezintă principalele categorii de persoane vulnerabile.
Astfel, activităţile de educaţie rutieră vor viza transmiterea de recomandări atât în unităţile de învăţământ, cât şi pe stradă, poliţiştii, însoţiţi de elevii din patrule şcolare urmând să distribuire pliante şi flyere cu sfaturi privind traversarea drumului public în condiţii de siguranţă.
În acelaşi timp vor fi desfăşurate şi activităţi cu caracter coercitiv, pietonii surprinşi traversând prin alte locuri decât cele permise urmând să fie sancţionaţi contravenţional.
Acţiunea urmăreşte întărirea climatului de siguranţă rutieră pe drumurile publice, prin conştientizarea opiniei publice asupra dinamicii şi consecinţelor accidentelor rutiere comise pe fondul traversării neregulamentare.
La nivelul judeţului Călăraşi, în primele trei luni ale anului 2013, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2012, din cauza abaterilor comise de pietoni (pietoni pe partea carosabilă şi traversare neregulamentară), s-au produs 2(-3) accidente grave, soldate cu 2 (-1) persoane decedate, şi 31 (0) accidente uşoare, în urma cărora 39(+3) persoane au fost rănite uşor.

* * *
Traversarea regulamentară a drumului public, în condiţii de siguranţă, implică următoarele reguli elementare:
– să fie efectuată doar prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător;
– să fie precedată de o asigurare temeinică, pentru angajarea în traversare în condiţii de siguranţă, numai atunci când în imediata apropiere nu circulă vehicule;
– asigurarea prealabilă este obligatorie chiar şi la trecerile pentru pietoni prevăzute cu marcaj şi indicatoare;
– traversarea se efectuează pe marcajul trecerii pentru pietoni, iar acolo unde nu există marcaj, perpendicular pe axul drumului;
– este deosebit de periculos ca traversarea să fie efectuată prin faţa sau spatele vehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;
– traversarea drumului trebuie efectuata în pas normal, nicidecum în fugă, dar nici cu întârzieri nejustificate!

dragon

Recent Posts

O nouă etapă pentru dezvoltarea infrastructurii turistice din județul Călărași

Consiliul Județean Călărași informează că, în urma finalizării procedurii de licitație publică, Gara Fluvială și…

2 săptămâni ago

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, evenimentele programate pentru astăzi în cadrul SWIM4DREAMS | OPEN WATER FESTIVAL – Ediția a II-a – 72 Dus-Întors au fost anulate.

Chiar dacă vremea ne-a pus astăzi planurile pe pauză, cărțile nu s-au lăsat descurajate! Însă…

3 săptămâni ago

Organizația Seniorilor Social-Democrați Călărași și-a ales noua conducere.

Sâmbătă, 23 mai, la sediul Organizației Județene PSD Călărași, a avut loc Conferința Județeană de…

3 săptămâni ago

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță a primit vizita unei delegații din Turcia, interesată de oportunitățile de investiții din județ.

Delegația companiei Erciyas, unul dintre importanții producători din industria țevilor, a fost reprezentată de Mehmet…

3 săptămâni ago

Declarații susținute de președintele PSD Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Gandul.ro

Declarații susținute de președintele PSD Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Gandul.ro

4 săptămâni ago

This website uses cookies.