Poliţiştii vor utiliza autospecialele inscripţionate sau neinscripţionate, dotate cu aparatură de măsurare a vitezei de deplasare, dar şi pistoalele – radar cu laser.
O atenție deosebită va fi acordată Drumului Național 2 București – Bacău-Suceava-Siret.
Respectaţi limita legală de viteză pentru fiecare segment de drum! Valoarea vitezei şi imaginea maşinii, cu numărul de înmatriculare vor rămâne înregistrată pe cardurile de memorie ale aparatelor radar în mișcare, montate pe autospeciale inscripţionate sau neinscripţionate ori pe ale pistoalelor-radar cu laser („TruCAM”), care pot înregistra viteza unui vehicul de la o distanţă de peste un kilometru.
Aceste radare sunt mijloace tehnice certificate sau omologate şi verificate metrologic, însă poliţistul nu este obligat să vă arate aceste atestări.
VITEZA cauzează şi agravează accidentele de circulaţie, pentru că reduce posibilitatea de manevrare la timp a autoturismului şi le agravează întrucât şocul e mai puternic, iar consecinţele dramatice.
Viteza scade vizibilitatea, reducând câmpul vizual al şoferului la zona centrală a drumului.
, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția adusă la consolidarea relațiilor de colaborare dintre…
Consiliul Județean Călărași informează că, în urma finalizării procedurii de licitație publică, Gara Fluvială și…
Chiar dacă vremea ne-a pus astăzi planurile pe pauză, cărțile nu s-au lăsat descurajate! Însă…
Sâmbătă, 23 mai, la sediul Organizației Județene PSD Călărași, a avut loc Conferința Județeană de…
Delegația companiei Erciyas, unul dintre importanții producători din industria țevilor, a fost reprezentată de Mehmet…
Declarații susținute de președintele PSD Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Gandul.ro
This website uses cookies.