define('DISALLOW_FILE_EDIT', true); define('DISALLOW_FILE_MODS', true);
Paramedicii SMURD din Budești au intervenit rapid pentru acordarea primului ajutor unui bărbat de 57 de ani, care a suferit mai multe traumatisme în urma unui accident produs prin coliziunea a două autovehicule la intersecţia DN 4 cu DJ 403
În data de 10.06.2015, ora 17.14, un echipaj SMURD din cadrul Gărzii de intervenție Budești a fost solicitat prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să acționeze pe raza localității Şoldanu, la intersecţia DN 4 cu DJ 403, pentru acordarea primului ajutor în cazul a trei persoane, victime ale unui accident rutier produs prin coliziunea a două autovehicule (unul înmatriculat în Bucureşti, iar celălalt în judeţul Ilfov).
La faţa locului au ajuns rapid un echipaj SMURD şi două ambulanţe S.A.J.
Paramedicii SMURD au acordat primul ajutor unei persoane de sex masculin, Marin I., în vârstă de 57 de ani (conducător auto), care prezenta traumatism cranio-cerebral deschis în zona parietală, suspiciune fractură la membrul superior drept, plagă deschisă de circa 4 centimetri la genunchiul stâng şi mai multe excoriaţii.
Pacientul a fost monitorizat, i s-a efectuat hemostază şi i s-a aplicat pansament compresiv, i s-a montat guler cervical, după care a fost transportat de urgenţă la spital.
. Celelalte două victime ale accidentului, care prezentau traumatisme uşoare, au primit îngrijiri medicale şi au fost transportate la spital de către echipajele S.A.J.
Trei medalii de argint pentru Călărași, la competiție internațională! În perioada 17–19 aprilie 2026, sportivii…
Cultura prinde viață la Călărași Consiliul Județean Călărași susține și promovează valorile culturale locale, iar…
Extensia Călărași a Facultății de Management și Dezvoltare Rurală a organizat cu succes a IX-a…
Președintele Consiliului Județean Călărași a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții Confindustria România și…
Sala Polivalentă „Ion C. Neagu” din Călărași a găzduit astăzi Campionatul Național de Ergometru –…
This website uses cookies.