Situată pe malul stâng al Argeșului, la conluența acestuia cu Dunărea, Oltenița, al doilea oraș ca mărime și importanță economico-socială din județul Călărași, face parte din categoria localităților a căror istorie se pierde în negura vremurilor. Dunărea, Argeșul și bălțile din împrejurimi bogate în pește, pădurile din zonă cu vânat din belșug și pământul roditor au făcut ca omenii să-și întemeieze aici o așezare încă din preistorie, așa cum o dovedesc urmele materiale scoase la lumină în punctul numit Coada Lupului. Mai târziu, în neolitic, aici a fost pusă în evidență o așezare specifică culturii Boian(cca. 4000 – 3000 î. d. Hr.), pentru ca puțin mai târziu, la 4 km nord-est de orașul de astăzi, pe grădiștea Gumelnița, să se consolideze o așezare umană care avea să dea naștere unei culturi neolitice, datate între anii 3200 – 2700 î. d. Hr. și răspândite pe un areal mult mai mare, care avea să împrumute numele dealului Gumelnița. Oamenii de aici se ocupau cu agricultura, păstoritul, vânătoarea și pescuitul, torsul și țesutul, practicând, în același timp, metalurgia aramei și aurului. Ei au fost creatorii unei bogate ceramici decorate cu brâuri în relief și alveole, uneori cu ornamente imprimate sau incizate. Tot locuitorilor din epoca Gumelnița le datorăm si frumoase lucrări de plastică antropomorfă reprezentate de statuete care înfățișează ființe umane.

 

Figurină antropomorfă specifică Culturii Gumelnița

Oamenii așezării de la confluența Argeșului cu Dunărea sunt prezenți, cu realizări specifice  și în Epoca bronzului, precum și în Epoca fierului. Conform lui Vasile Pârvan, în anul 335 î. d. Hr., când Alexandru Macedon a făcut celebra sa incursiune la nordul Dunării, acesta și-ar fi trecut armatele prin regiunea situată la vărsarea Argeșului în Dunăre, aici existând deja o așezare stabilă care făcea parte din uniunea de triburi a lui Dromichete. Dovezi de locuire din această perioadă, precum și din epoca daco-romană s-au descoperit atât pe vatra actualului oraș Oltenița, cât și în împrejurimi. Izvoare scrise menționează că aici, pe malul Dunării, în fața cetății romane Transmarisca(Turtucaia de astăzi), împăratul Constantin cel Mare a ridicat orașul întârit Dafne, unde o garnizoană militară avea misiunea supravegherii transportului pe Dunăre, spre vărsarea acesteia în mare.

După cum se cunoaște până astăzi, cea mai veche mențiune documentară în care așezarea de la vărsarea Argeșului în Dunăre apare în documente sub numele de Oltenița este un Hrisov domnesc scris aici de către domnitorul Neagoe Basarab, prin care acesta întârea vătavului Tatu și altor apropiați, mai multe sate. Din documentele medievale ulterioare aflăm că satul Oltenița se afla pe o proprietate boierească, făcând parte din categoria satelor muntenești închinate. Un asemenea document, din  1 iunie 1526, menționa că satul Oltenița se afla în stăpânirea lui Neagoe din Periș, mare vistier al domnitorului Radu de la Afumați.

După cum dovedesc alte documente din epocă, vatra satului s-a mutat în repetate rânduri, în funcție de aluviunile aduse atât de Argeș cât și de Dunăre, locuitorii de aici având de înfruntat deseori capriciile vremii. Totodată, amplasarea sa în fața orașului turcesc Turtucaia face ca  zona să se afle în centrul unor confruntări militare. Pe aici trece Vlad Daracul, fiul lui Mircea cel Bătrân, când atacă cetatea Turtucaia, de partea flotei burgunde, și tot pe aici reintră în Muntenia Mihai Viteazul, la începutul anului 1595, după ce incendiase  Turtucaia. Prin Oltenița intra în Țara Românească, în anul 1694, patriarhul Constantinopolului, Dionisie. După cum am mai scris pe blogul nostru, tot pe aici, la 5 iulie 1703, intra în țară voievodul Constantin Brâncoveanu, care se reîntorcea de la Adrianopol, unde în schimbul unei importate sume de bani reușise să obțină o nouă investire ca domn al Valahiei.

Sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea aduc desele războaie ruso-turce, multe lupte având loc în zona Olteniței, lupte care s-au finalizat cu Pacea de la Adrianopol din 1829, dată după care Principatele danubiene trec sub protectoratul Rusiei Țariste, care impun, începând din 1831/1832, Regulamentele Organice, texte cu valoare constituțională care pregătesc Moldova și Valahia pentru introducerea unor reforme economice și administrative ce vor face posibilă Unirea de la 1859. Este perioada în care Oltenița devine tot mai cunoscută pentru activitatea portuară, prin schela amenajată la Dunăre multe produse agricole luând calea exportului către țările din Occidentul Europei, după liberalizarea comerțului exterior al principatelor danubiene, impusă prin tratatul de la Adrianopol la care am făcut referire. Schela Oltenița reprezenta de asemenea punctul terminus al „Drumului Sării”, care începea la salinele din Prahova și se termina la Dunăre, la schelele din Oltenița și Ciocănești. Pentru combaterea epidemiilor aduse din Imperiul otoman, la Oltenița funcționa o Carantină, care avea sediul într-o clădire special amenajată la malul Dunării. Paza frontierei era asigurată de un punct grăniceresc, care îndeplinea și sarcini polițienești. Pe aici, prin schela de la Oltenița, intra în țară, pe 21 septembrie 1845 țevile comandate de domnitorul Gheorghe Bibescu pentru lucrarea de alimentare cu apă a Bucureștiului.

Evenimentele revoluționare din anul 1848 vor avea un ecou aparte în rândul locuitorilor satului Oltenița care, ca și cei din Călărași și din alte localități dunărene aflate pe moșii boierești sau mânăstirești, doreau să devină proprietari pe locurile pe care își aveau construite casele și acareturile gospodărești. Între timp, satul Oltenița, împreună cu întreaga moșie, ajunsese în posesia fostului domnitor Alexandru Dimitrie Ghica, om cu vederi progresiste, care ajutase deja la înființarea unui oraș liber în Teleorman(Alexandria). La 29 august 1852, Alexandru Dimitrie Ghica încheie o tranzacție cu o delegație a locuitorilor din satul Oltenița(amplasat cam unde se află astăzi Cartierul Oltenița rurală) prin care le dădea în posesie definitivă a suprafață de 500 de pogoane(250 Ha), 100 pogoane pentru construirea de case și 400 pogoane pentru islaz. Semnatarii tranzacției voiau să creeze în jurul schelei Oltenița, pe malul Dunării, “un oraș de negoț, slobod de orice dări anuale, plătind o dată pentru totdeauna locurile ce li se vor slobozi.”

Pe data de 15 octombrie 1852, o jalbă a locuitorilor din Oltenița ajunge în cancelaria domnitorului Barbu Știrbei, care, cu nici o lună în urmă, pe 24 septembrie 1852, fusese prezent la Călărași pentru a citi Hrisovul domnesc prin care așezarea de la cotul Borcii devenise oraș liber. Domnitorul se apleacă cu interes asupra doleanțelor oltenițenilor și reușeste să-l determine pe Alexandru Dimitrie Ghica să mai adauge 200 de pogoane la suprafață destinată noului oraș liber ce urma a se înființa pe malul Dunării, în jurul schelei din port. Toate documentele premergătoare urmau să fie perfectate până pe 23 aprilie 1853, ziua în care se sărbătorea Sf. Gheorghe, dată care pe atunci însemna începutul sezonului agricol, când expirau și se reînoiau învoielile agricole. Pe 24 aprilie 1853, în “Monitorul Oficial” nr. 21 se publica documentul încheiat între prințul Alexandru Dimitrie Ghica și Asociația cumpărătorilor de loturi de pe moșia Oltenița. Peste câteva zile, pe 4 mai 1853, domnitorul Barbu Știrbei oficializa tranzacția și cerea ca strămutarea oltenițenilor pe vetrele de locuințe libere să se facă în cea mai desăvârșită liniște.

Domnitorul Barbu Știrbei

La data primirii statutului de oraș, Oltenița se întindea pe o suprafață de 3 km p. și avea 3 străzi, denumite după cum urmează: 23 aprilie, Traian și Ghica. Până la sfârșitul anului 1853 planul de sitematizare a noului oraș era elaborat, fiind definitivat la începutul anului 1854, când se preciza că în zona centrală urmau să fie construite case cu două caturi(etaje) iar în mahalale doar cu un singur cat. Toate lucrările de strămutare și construire a caselor și a altor construcții comerciale s-au desfășurat cu mare dificultate, întrucât în zonă au avut loc în această perioadă lupte repetate între trupele turcești și trupele rusești cantonate în zonă, la Oltenița aflându-se, pentru două săptămâni, vestitul scriitor rus de mai târziu, Lev Tolstoi.

După întemeierea orașului liber, în viața oltenițenilor începea o nouă perioadă de dezvoltare economico-socială și edilitar-urbanistică, care avea să facă din Oltenița un oraș important la Dunăre, aspecte pe care le vom detalia în postări ulterioare.   PROF.DR.  CONSTANTIN TUDOR