22 MARTIE – 19 APRILIE 1854 – SCRIITORUL RUS LEV TOLSTOI A FOST LA OLTENIŢA

Probabil că nu spun o noutate, deşi sunt convins că foarte puţină lume ştie că Lev Tolstoi, marele scriitor
al literaturii ruse şi unul dintre cei mai iluştri reprezentanţi ai prozei realiste clasice mondiale, în tinereţe, în
calitate de ofiţer, a poposit pentru câteva zile pe meleagurile olteniţene, în calitate de ofiţer al armatei ruse,
ajuns la noi cu ocazia evenimentelor şi împrejurărilor determinate de Războiul Crimeii din 1853-1856. Împrejurarea în care a avut loc acest eveniment nu a fost deloc fericită, nu numai pentru ţara
noastră dar chiar şi pentru oraşul nostru.
Domnitorul Barbu Ştirbei semnase la 23 aprilie 1853 hrisovul prin care hotărâse înfiinţarea oraşului
Olteniţa, cum spunea atunci „ca oraş slobod de orice dare către proprietate”. Olteniţenii, dornici să-şi facă un
rost în viaţă, pătrunşi de un elan firesc, începuseră să-şi ridice primele case, când trupele ruseşti, mânate de
veşnica lor dorinţă de expansiune, au ocupat Principatele Române, cu intenţia ascunsă de a cuprinde în graniţele
Imperiului Rus toate popoarele din Peninsula Balcanică, până la Strâmtorile Bosfor şi Dardanale, care despart
Europa de sud-est de Asia Mică. în aceste împrejurări, în Olteniţa încep să sosească trupele ruseşti.
La 4 octombrie 1853, Imperiul Otoman a declarat război Rusiei. Astfel a început conflictul armat rusoturc care a intrat în istorie sub denumirea de Războiul Crimeii desfăşurat între 1853 şi 1856.
în oraşul nostru, în casele oamenilor, atâtea câte erau, au început să fie încartiruiţi soldaţii unei brigăzi de
infaterie, şase escadroane de cavalerie şi două baterii de artilerie.
La 23 octombrie 1853, la Olteniţa are loc prima luptă din Războiul Crimeii. Cele mai violente încleştări
între ruşi şi turci au avut loc în jurul Carantinei, deci în zona portului nostru, cam pe locul unde în zilele noastre
se află uzina de apă. Data de 23 octombrie 1853 avea să constituie o zi neagră pentru armata rusă care a lăsat
pe câmpul de luptă aproximativ 900 de morţi care au fost înmormântaţi în cimitirul oraşului din aceea vreme,
ce se alfa în jurul bisericii „Sfântului Niculae” din centrul oraşului.
Cele consemnate de istorie aveau să fie pregnant confirmate de fapte, mai bine în zilele noastre. Astfel
că, cu ocazia demolării caselor în timpul regimului comunist şi începerii construirii blocurilor, în partea de est
a bisericii, deci spre răsărit, săpăturile făcute pentru soclul blocurilor au scos la iveală multe schelete umane
care reprezentau tocmai rămăşiţele pământeşti, osemintele celor 900 de militari ruşi.
Despre monumentul ridicat aici de ruşi, în anul 1877, în lucrare apare un capitol separat şi am considerat
necesar să fac acest lucru întrucât – prin diverse împrejurări – aveam să mă conving, că majoritatea olteniţenilor
nu cunosc de fapt ce semnificaţie şi ce reprezintă acest monument de mare valoare istorică, pe lângă care trec
zilnic grăbiţi, mii de oameni. în plus, înscrisurile de pe stâlpii ridicaţi, de pe cruci şi de pe lespedea orizontală
sunt făcute în limba rusă, necunoscută de olteniţeni, cu unele excepţii, care, odată cu trecerea timpului, aproape
că devin indescifrabile.
Cei doi stâlpi, la partea superioară, se terminau cu două cruci – aşa cum apare în fotografia din Monografia
lui Alexandru Mărculescu scrisă în anul 1932, la pagina 97. Aceste cruci, au dispărut în timpul regimului comunist pentru simplu motiv că reprezentau simbolul credinţei. în mandatul 2004-2008 primar Costinel Milescu
şi vice primar Florin Cercel, prin grija acestora, crucile şi-au reluat locul lor istoric.
Datorăm respectul nostru olteniţeanului Alexandru I. Mărculescu care prin lucrarea lui de mare valoare
pentru patrimoniul nostru cultural intitulată „Olteniţa – Studiul album monografic” ne-a lăsat date de o inestimabilă valoare la pagina 28, unde spune:
„În 2 noiembrie 1853, generalisimul turcesc, Serdarul Ekrem Omer Paşă, trecu Dunărea pe la Turtucaia
şi ocupând malul stâng la gura Argeşului, bătu pe ruşi cauzându-le 860 de morţi, deşi aceştia avuseseră întărituri
şi arme.
Turcii concentraseră la Turtucaia vreo 14000 de oameni, cu cari Omer vroia să treacă Dunărea. în naptea
către 1 Noiembrie turcii începuseră să arunce trupe mai numeroase pe insula la sudul gârlei Argeşului şi să in240
staleze acolo baterii. La 1 Noiembrie la ora 5 p.m. turcii trec prin vadul de la gura Argeşului şi ocupă Carantina
şi împrejurimile ei. întreaga operaţiune fu favorizată de întunericul nopţii şi de negura deasă care domnea ziua.
în noaptea următoare se bate un pod peste Argeş. Se pun în poziţiune 40 tunuri. La toate operaţiunile se întrebuinţează populaţiunea bulgară.
Ruşii (cu patru generali la Olteniţa: Pavlow, Ocheterlone, Sixtel şi Dannenberg) opun rezistenţă atacului
turcesc cu detaşamentul Pavlow (8 batalioane, 6 escadroane şi 25 de tunuri). Ceilalţi generali ruşi secondează
cu unităţile lor pe Pavlow”.( Rev. inf. anul XIII No. 150).
În lupta crâncenă de la Olteniţa, turcii dovediseră străinătăţii urmele vechiului spirit militar, datorită căruia
odinioară supuseseră aproape jumătate din Europa. (v. lupta de la Olteniţa, studiul maiorului Alex. D. Sturza
1909 Iunie, rev. inf., anul XIII, No. 150”).
La pagina 29 din lucrarea lui Mărculescu este prezentată chiar o sumară schiţă strategică, dar destul de
concludentă pentru militari cunoscători în ale strategiei militare, în care se arată, la conflunţa Argeşului cu
Dunărea, locul unde s-a desfăşurat marea bătălie dintre ruşi şi turci la 1853”.
Reluând firul povestirii, arăt că încrâncenarea militară dintre cele două imperii va face ca trupele ruseşti
să rămână în Olteniţa până în luna iunie 1854 şi – după cum menţionează cronicele istorice, „ocupând puţinele
încăperi ce se clădiseră de cei ce fondaseră oraşul”.
În timpul ocupaţiei ruseşti, Olteniţa a devenit garnizoană de trupe combatante, dificultate mai mult decât
deosebită pentru un orăşel de abia la începutul vieţii sale, care a reprezentat în acelaşi timp un teatru de operaţiuni pentru beligeranţi. Ocupaţia rusă a oraşului a avut un caracter militar, iar relaţiile dintre comandamentul
rusesc şi autorităţile locale, fiind oarecum protocolare, comunicarea dintre cele două părţi făcându-se în limba
rusă prin perivocic (translator).
Revenind la cunoscutul scriitor rus Lev Tolstoi, care a trăit între anii 1828 şi 1910, arăt că acesta a stat la
Olteniţa între 22 martie şi 19 aprilie 1854. După terminarea studiilor, Tolstoi, a dus o viaţă de huzur şi petreceri
mondene.
Angajat ca ofiţer în armata rusă cu gradul de locotenent de artilerie, a participat la campania militară din
Caucaz şi la Războiul Crimeii. Sosit la Olteniţa, el este repartizat ca ofiţer la Bateria a III- a de Artileria din
Brigada a XI-a. Brigada a XI-a fiind ca grad, considerată în ierarhia militară ca mare unitate.
Bateria a III-a de Artilerie participase la lupta din 23 octombrie 1853 de la Olteniţa şi mulţi soldaţi din
această baterie căzuţi în luptă sunt înmormântaţi în groapa comună de la monumentul despre care am vorbit
mai sus.
După spusele lui Tolstoi, nu a fost încântat deloc de oraşul Olteniţa şi era firesc să fie aşa întrucât era în
curs de formare. După o săptămână de la sosire, pleacă trei zile la Bucureşti, pentru a-şi cere transferul.
Deşi demersurile sale au fost încununate de succes, acestea i-au luat mai mult de trei zile. Deoarece a întârziat, a fost sancţionat de superiorul său, comandantul bateriei, colonelul K.F. Scheidemann, care printr-o
scrisoare i-a adus la cunoştinţă: „Acordând o permisie excelenţei voastre la Bucureşti peste trei zile şi neavând
dreptul de a acorda învoire fără permisiunea comandantului brigăzii (care avea grad de general) cu atât mai
mult cu cât în prezent serviciul este greu, iar ofiţerii trebuie să fie la posturile lor, vă fac o mustrare severă
pentru şederea fără permisiune la Bucureşti peste termenul acordat şi vă ordon să vă întoarceţi la baterie imediat
ce veţi primi aceasta”.
Dar, după primirea scrisorii, Tolstoi nu s-a grăbit să se întoarcă la baterie şi a zăbovit la Cartierul General
timp de mai multe zile. La Olteniţa situaţia devenise critică, încât şi Paştele a fost sărbătorit de soldaţi cu arma
în mână.
Neînţelegerea cu comandantul său nu l-a afectat prea mult pe Tolstoi, deoarece el a fost numit „cu misiuni
speciale” pe lângă conducerea comandantului corpurilor de artilerie al 3-lea, al 4-lea şi al 5-lea ale generalului-locotenent A.O. Serpuhovschi şi înălţarea în grad şi funcţie a măgulit vanitatea tânărului locotenent.
Plecat la Olteniţa să se explice şi justifice cu comandantul său, Tolstoi este transferat la 19 aprilie la Bucureşti, unde generalul Serpuhovski îi dă ordin să facă o deplasare prin Muntenia, Moldova şi Basarabia.
După îndeplinirea acestei misiuni speciale, Tolstoi se întoarce în Bucureşti, unde avea să-şi continue şi
ducă traiul de huzur.
Referindu-se la acest episod din viaţa sa, Tolstoi scria mătuşei sale, T.A. Erogolskaia: „Mă plimbam, ascultam muzică şi mâncam îngheţată”, ca mai târziu să adauge: „în afara celor două săptămâni petrecute la
Olteniţa când am fost la baterie şi de o săptămână petrecută călare prin Muntenia, Moldova şi Basarabia, eu
am trăit în Bucureşti. Recunosc deschis că acest mod de viaţă întrucâtva distrat, în totală trândăvie şi care
costă scump, nu-mi place”.
El voia să renunţe la inactivitate şi a reuşit până la urmă. La sfârşitul lunei mai 1854, timp de două săp241
tămâni, a participat la asediul cetăţii Silistra, stăpânită de otomani. în Bucureşti, potrivit propriilor sale relatări,
a locuit în condiţii excelente, într-o casă cu balcon. Singurul lucru care îi lipsea era un pian, dar şi pe acesta
spera de la o zi la alta, să-l închirieze. în ciuda timpului liber pe care îl avea, Tolstoi lucra foarte puţin. în
timpul luptelor purtate pe pământul românesc cu turcii, fiul generalului Serpuhovski a fost rănit. Faptul că
acest incident a fost raportat ţarului l-a indignat pe Tolstoi care nota:
„Sublocotenentul Opis Serpuhovski este doar un ticălos, iar mila monarhică este trivilitate”.
Cât a stat pe pământul românesc, Tolstoi a avut condiţii excelente, dar a lucrat puţin. Se plimba prin parcurile Bucureştiului , citea mult, mergea la teatru, juca cărţi, pierdea, împrumuta bani şi multe altele. în această
perioadă, nu şi-a terminat nici o operă, dar a meditat destul de rodnic asupra câtorva subiecte „Romanul unui
proprietar funciar rus”, „Jdanov”, şi a lucrat la „Adolescenţa” şi „Memoriile unui artilerist”.
Pe 21 iulie 1854 a plecat din Bucureşti în Crimeia, unde va scrie „Povestiri din Sevastopol”. locul unde,
peste 85 de ani, şi Olteniţeni de ai noştri vor cădea la datorie în al doilea război mondial.
După anul 1856 renunţă la cariera militară şi se dedică literaturii creind capodoperele „Război şi pace”,
„Ana Karenina”, „învierea” şi altele. Cu toate că a trăit doar câteva luni pe pământ românesc, şi-a păstrat o
amintire plăcută despre poporul român.
În jurnalul său scria: „Soarta acestui popor este scumpă şi tristă” şi „poporul de acolo este un popor bun”.
„Despre Bucureşti mi-a rămas o amintire poetică”. „Acolo era un Corso elegant, salcâmi albi. Deci era prin
luna mai.
După o viaţă de tabără cazonă şi murdărie, era foarte plăcut. Birjarii aveau cai minunaţi şi în acelaşi timp
toţi erau ruşi, spune Tolstoi. Cât a stat în Bucureşti a legat multe prietenii, pe care le va evoca apoi cu nostalgie
ori de câte ori îşi va aduce aminte.
Iată de câţi – şi mai ales, de ce fel de oameni – a fost călcat pământul oraşului nostru şi cât de încărcată de
istorie este Olteniţa noastră şi ar fi păcat să nu cunoaştem aceste lucruri.
Lev Tolstoi îşi aminteşte şi pomeneşte de participarea sa ca locotenent în luptele desfăşurate la Silistra în
luna iunie a anului 1854. Atunci, spune locotenentul Tolstoi – scriitorul de mai târziu, după ce a scăpat din
acel iureş ca prin urechile acului, şi-a dat seama cât de uşor poate muri omul şi cât contează viaţa unui om SURSA-PAUL AMU !