ZIUA SIGURANŢEI RUTIERE-Campania Săptămâna Prevenirii Criminalităţii se încheie astăzi cu tema „Siguranţa Rutieră”.

 

 

politia rutieraÎncă de la primele ore ale dimineţii, poliţiştii rutieri au coordonat activitatea patrulelor şolare care au dirijat circulaţia pietonilor, pe strada Prelungirea Bucureşti, din municipiul Călăraşi, în zona şcolilor 8 şi 10, la intrarea şi la ieşirea de la cursuri.

Au avut loc apoi lecţii de educaţie rutieră la şcoli atât în oraşe, cât şi în mediul rural, unde elevii au învăţat care sunt regulile de circulaţie pe care trebuie să le respecte pietonii şi bicicliştii, fiindu-le explicate pe înţelesul lor cum şi pe unde să circule pentru a fi în siguranţă.

La sediul Serviciului Rutier Călăraşi, poliţiştii au primit vizita unor grupuri de elevi, cărora le-au prezentat autospecialele, motocicletele, aparatele radar, folosite la executarea misiunilor de salvare de vieţi, în trafic.

În Parcul Dumbrava a fost organizat un concurs de biciclete, ai cărui câştigători au fost premiaţi de poliţiştii rutieri şi cei de prevenirea criminalităţii cu şepcuţe, orare şcolare şi stilouri.

Totodată, pe drumurile publice din judeţ, poliţiştii de la rutieră şi ordine publică derulează, pe tot parcursul zilei, acţiuni care vizează reducerea riscului de victimizare a pietonilor şi bicicliştilor, acestora din urmă fiindu-le oferite şi veste reflectorizante


Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 205

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 209

Notice: Undefined variable: content in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 121

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136

Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136