RADIO TV OLTENITA
Social

SFATURI PRACTICE PENTRU DV-DIN PARTEA POLITISTILOR-cu prilejul SARBATORILOR DE PASTE

Minivacanţa de 1 mai şi marea sărbătoare creştină a Paştelui ne oferă prilejul de a face deplasări mai scurte sau mai lungi în afara oraşelor sau a ţării, de a merge la cumpărături sau de a petrece în mod plăcut cu prietenii şi rudele. Pentru ca această ocazie să nu fie speculată de persoane, care nu sunt tocmai pătrunse de acelaşi spirit creştin şi caută să profite de pe urma neatenţiei noastre, poliţiştii reamintesc tuturor cetăţenilor măsurile minime de autoprotecţie.
Asigurarea locuinţelor:
– Rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe imediat poliţia dacă observă o persoană suspectă care staţionează fără motiv în faţa uşii sau care încearcă să o descuie!
– Spuneţi numai persoanelor de încredere când plecaţi de acasă pentru mai multe zile! Închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei!
– Nu lăsaţi în locuinţă obiectele de valoare mare şi volum mic sau banii lichizi, care vor fi întotdeauna în atenţia infractorilor!

Deplasarea cu autovehiculul:
– Adaptaţi permanent viteza la particularităţile de drum şi de trafic!
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice!
– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
– Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte!
– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident!
– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi distanţe lungi într-o singură zi, fără repaus,!

În noaptea de Înviere:
– Evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate!
– Păstraţi banii în buzunarele interioare ale vestimentaţiei, în borsete sau genţi!
– Nu vă expuneţi bijuteriile ori sumele mari de bani şi nu faceţi referiri la bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră!
– Când sunteţi împins în aglomeraţie, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări a unui hoţ!
– Nu răspundeţi provocărilor altor persoane; nu acceptaţi compania persoanelor necunoscute!

La cumpărături:
– Manifestaţi prudenţă în magazinele aglomerate, supravegheaţi-vă geanta şi nu o plasaţi în coşul de cumpărături, de unde poate fi uşor sustrasă
– Păstraţi banii în geantă, borsetă sau într-un buzunar inaccesibil, nu în sacoşa de cumpărături sau în buzunarul de la spatele pantalonilor!
– Nu ţineţi toţi banii în acelaşi loc pentru a nu fi obligaţi să scoateţi întreaga sumă deţinută de fiecare dată când achiziţionaţi vreun obiect, întrucât acest lucru atrage atenţia infractorilor!
– Nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente! Obiectele tentante (telefoane mobile, lap-top-uri, genţi, pungi de cadouri), lăsate la vedere în maşină, pot atrage hoţii!