OLTENITA DE ALTADATA-CU PRIVIRE LA PROFESORII LICEULUI ALIMANESTEANU !

Odată cu înfiinţarea cursului superior de liceu a crescut şi numărul cadrelor didactice. În anul şcolar
1923/1924 când a luat fiinţă clasa a V-a, au funcţionat 11 profesori. Pe măsură ce au apărut clasele cursului
superior s-au format noi cadre, astfel că în 1926/1927 erau încadraţi 15 profesori.
Până în 1940 numărul cadrelor didactice a rămas aproximativ la 15, iar ulterior s-a redus până la 10.
Din cauza practicii dăunătoare a detaşărilor în Bucureşti şi alte localităţi, numai o parte dintre profesori
erau stabili, catedrele rămânând vacante erau încredinţate suplinitorilor.
A existat totuşi un grup de profesori care au asigurat prin pregătirea lor şi înalta conştiinţă a misiunii lor,
calitatea superioară a procesului de învăţământ.
La bunul mers al şcolii a contribuit în mare măsură stabilitatea conducerii. În 20 de ani s-au succedat la
direcţia şcolii dor trei directori, profesori înzestraţi, ataşaţi şcolii.
Prin activitatea lor şi-au dobândit un bine meritat prestigiu şi respect în rândul elevilor, al părinţilor, în
rândul profesorilor şi chiar al cetăţenilor oraşului.
Victor Rădulescu – profesor de fizică, chimie a girat direcţia liceului din 1922 până în 1925, sub conducerea sa a luat fiinţă clasa a V-a şi s-a organizat munca în noua structură a şcolii. Alexandru Stoicescu – profesor
de limba română, a condus liceul cea mai mare perioadă de tip. Dascăl distins prin competenţă, iscusinţă şi
tact predagogic, s-a bucurat de autoritatea şi stimă în rândul elevilor şi de preţuirea profesorilor. În timpul direcţiei sale a fost construit imobilul nou al liceului în anii 1930-1931, a depus mari eforturi pentru amenajarea
şi dotarea acestuia cu mobilier şi material didactic. Inspectorii care au vizitat şcoala şi-au exprimat totala satisfacţie cu privire la „ordinea şi disciplina din şcoală, întreţinerea curată a localului“… „atmosfera de muncă
raţională cu evidente rezultate, datorate directorului Alexandru Stoicescu, care duce o muncă însufleţită“. (Arh.
liceului Olteniţa, dosar Inspecţii filele 60-64). Dumitru Htiţcu, profesor de istorie cu 5 gradaţii, cazuri mai rar
întâlnite, a condus şcoala şi în calitate de director, din 1937 până în 1947, când a ieşit la pensie. Despre situaţia
acestuia se vorbeşte şi într-un capitol separat de profesoara Dalvina Bergheanu. Dumitru Hriţcu a avut de înfruntat greutăţile războiului şi ale marii inundaţii din anul 1942. Profesor cu tact pedagogic, se apropia cu înţelegere de elevi şi de nevoile părinţilor, a desfăşurat o muncă cu multă însufleţire.
Alături de directori – şi profesori în acelaşi timp, şi-au desfăşurat munca didactică şi pedagogică mulţi
profesori care s-au distins prin cultura lor, măestria predării, prin eficienţa eductivă a lecţiilor, prin devotamentul
faţă de şcoală. Unii profesori au rămas în amintirea elevilor pentru că mai târziu s au remarcat în alte domenii
de activitate, spre exemplu:
Ioachim Botez – profesor de limba franceză, a funcţionat la Olteniţa în 1930/1931. „Mânuia foarte bine

limba franceză şi elevii învăţau cu interes“. Aceasta este concluzia celor care au venit în control (Arhiva liceului, dosar inspecţii, fila 54). „Notele lui despre şcoală – Însemnările unui belfer“ au fost socotite ca semn
al vocaţiei de povestitor“ arăta George Călinescu. (G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până
în prezent, Ed. II Buc. 1982, pag. 923).
„O distanţare zâmbitoare, melancolică păstrează şi paginile de amintiri ale scriitorului, atunci când evocă
lunga sa experienţă didactică“ (Ovidiu Crohmălniceanu – op. citate pag. 194).
Eugen Ionescu – profesor de limba franceză, a avut o trecere meteorică prin şcoală, a funcţionat numai
primul trimestru al anului 1939/1940. Documentele şcolii consemnează încadrarea lui între 1939/1943, cu menţiunea că din noiembrie 1939 „este detaşat la colegiul Sfântul Sava, Bucureşti, plecat la studii în străinătate“.
(Arhiva liceului Olteniţa, dosar II 1939/1940, fila 117). Stabilit în Franţa, s-a remarcat ca dramaturg, exponentul
unui teatru de anvergură denumit „teatrul absurdului“ (Dicţionar Enciclopedic Român vol. II 1964, pag. 847).
Ovidiu Papadima – profesor de limba română, a avut încadrare în 1938-1941, a funcţionat cu întreruperi
fiind detaşat şi concentrat. Din 1940 a fost trimis la studii în străinătate, apoi s-a remarcat prin studii de istorie
şi critică literară (Ovidiu Crohmălniceanu op.cit. pag. 586, 599).
Mulţi dintre profesorii liceului s-au ataşat şcolii şi oraşului, s-au stabilit în Olteniţa, desfăşurând o muncă
care i-a onorat.
Traian Dordea – despre care mai dau alte detalii tot la acest capitol unde inserez toţi profesorii – a fost
profesor de matematică, distins pedagog, un matematician de excepţie, a funcţionat în anii 1925 1928. S-a stins
din viaţă înainte de vreme şi elevii l-au regretat mult.
În anul 1928 a iniţiat şi a înfiinţat în liceu „Asociaţia Matematica“, grupând elevii din cursul superior cu
aptitudini, în acest domeniu. (Arhiva liceului dosar 1928/1929, fila 32).
Mihail Mirolîbov, l-am cunoscut şi l-am avut profesor la liceu, era de naţionalitate rus, vorbea stricat româneşte, în schimb a fost un profesor de matematică foarte bine pregătit, făcea lecţii reuşite, desfăşurate în
colaborare cu clasa“. A dezvoltat la elevi interesul pentru matematică, „lucra multe exerciţii, de diferite feluri,
după nivelul elevilor, iar maniera de a explica, dovedea că matematica este o ştiinţă a logicii şi raţionamentului,
conferindu-i un caracter uşor şi simplist de a o înţelege”.
Ion Miu, profesor de matematică, a funcţionat în anii 1930/1932, dascăl cu tact pedagogic şi metodă,
reuşea să „conducă bine elevii în lecţie, apela permanent la gândirea lor, era un foarte bun metodist“, ştia să
se facă comunicativ faţă de elevi, pe care reuşea să şi-i apropie.
Alexandru Stoicescu – Ştiu că l-am mai pomenit şi acest lucru îl fac intenţionat – profesor de limba română
şi director, s-a distins pentru buna sa pregătire şi cultură, „ţinea lecţii atrăgătoare prin claritatea expunerii şi
nivelul lor ştiinţific… antrena toţi elevii la studiu… lecţiile sale de sinteză erau de o înaltă ţinută, orientate
aproape spre nivel universitar.
Traian Păun – l-am cunoscut pentru că mi-a fost profesor de limba română, a fost elev al liceului, a funcţionat la catedraă din 1938 până în 1948. Dascăl stimat şi iubit de elevi, pentru pregătirea şi exigenţa sa. A
avut o contribuţie mare la înbogăţirea fondului de carte al bibliotecii liceului. A avut şi direcţiunea liceului.
Cunoscându-l bine, i-am consacrat un capitol aparte însoţit de fotografii.
Nicolae Barbu – l-am cunoscut, mi-a fost profesor de limba latină şi de religie, a funcţionat din 1939 până
în 1944, era apropiat de elevi – deşi era exigent -, stăruitor cu elevii ca să-şi înveţe lecţiile acasă.
Claudia Rădulescu, am cunoscut-o, mi-a fost profesoară, elevii o porecleau „Mamă dreagă“ – pentru că
dânsa folosea des o astfel de expresie. Profesoară de limba franceză, deşi era titulară la gimnaziul industrial,
preda şi la liceu, suplinind titularii detaşaţi. S-a distins prin blândeţea şi delicateţea sa, calităţi ce obligau elevul
să înveţe. Vasilichia Barbu – soţia profesorului Nic. Barbu de mai sus, am cunoscut-o mi-a fost profesoară de
limba franceză, a funcţionat în perioada 1940-1948, organele de inspecţie au caracterizat-o „dascăl cu mare
sensibilitate, cu o bună pregătire, plină de stăruinţă, un profesor conştiincios.“
Valeria Zamfirescu – profesoară de istorie, caracterizată de organele de inspecţie „cadru didactic cu multe
calităţi pedagogice şi cu multă dragoste de şcoală“, a funcţionat în anii 1932-1934, a avut un aport la sporirea
materialului didactic.
191
Ion Nicolescu – profesor de geografie, a funcţionat în anii 1933/1934, a suplinit numai, dar s-a remarcat
ca dascăl iscusit, cu calităţi metodice, caracterizat de inspecţiile făcute prin faptul că „prezenta chestiunile
geografice în mod concret şi într-o formă vie şi colorată folosind bine materialul intuitiv.“
Elena Mustaţă – profesoară de fizică şi chimie, a funcţionat între anii 1930-1938-1948, cu întreruperi,
fiind detaşată şi în Bucureşti, pentru că era foarte bine pregătită profesional. Aprecierile organelor de inspecţie,
„Lecţiile sale se bazau pe lucrări practice, a ridicat gradul de folosinţă a laboratorului de fizico-chimie.“ Am
cunoscut-o, mi-a fost profesoară.
Elena Mătăsaru – profesoară de ştiinţe naturale, a funcţionat în anii 1942-1944 „bine pregătită, cu pasiune
pentru munca cu elevii, face lecţii în laborator, cu material concret, cu desen şi ideile de conţinut la tablă.“
Gheorghe Petrescu – profesor de muzică a funcţionat în anii 1931-1938, „cunoscător desăvârşit al teoriei
muzicale, bun pedagog, impresionează plăcut felul cum elevii execută solfegiile descifrate în clasă.“
Iată cum rolurile se inversau, în sensul că, cei care veneau în control, aveau de învăţat de la cei controlaţi.
Cu toate că au suplinit şi au avut o trecere fugară prin liceu, totuşi stăruie în minte foştilor elevi, lecţiile
de geografie ale profesorului Paul Vasilescu, cele de fizică ale profesorului Ruptureanu şi lecţiile de literatură
predate cu mare sensibilitate de profesoara Lucia Munteanu.
Chiar dacă timpul impune, totuşi, nu pot fi uitate, orele de limba latină predate de profesorul Iosif Gajdas,
şi în mod deosebit lecţiile mult gustate de drept şi filozofie predate de profesorul Marin Cernea, când, de multe
ori, elevii captivaţi, uitau să mai iasă din clasă, în recreaţie.
Îşi păstrează rezonanţa peste timpuri, lecţiile de igienă, de caligrafie, desen şi gimnastică care şi- au adus
o contribuţie la întregirea gradului de cultură al elevilor.
Ca medici ai oraşului, spitalului, ai liceului şi profsori de igienă, s-au distins doctorul Ion Sava (1920-
1928) şi doctorul Albert Wortman (1928-1940).
Îi găsim pe profesorii liceului şi în altă postură şi anume, ţinând conferinţe ostaşilor regimentului 4 Călăraşi din oraş, activând în cadrul Societăţii culturale „Paza Dunării“, desfăşurând activitate de orientare şcolară
prin legătura cu Universitatea Bucureşti.
Trebuie reliefat aici strădania preotului profesor de religie, contabil şi casier Nicolae Andreescu (despre
care mai vorbesc în lucrarea de faţă) a secretarilor Anghel Zamfirescu şi Teodor Mărculescu – pe acesta din
urmă l-am cunoscut – a fost fratele lui Alexandru Mărculescu – autorul primei monografii a Olteniţei.
Şi ca să demonstrez ce muncă titanică a desfăşurat în materie de secretariat Tudor Mărculescu, cred că
este suficient să arăt că până în anul 1947, liceul nu a avut maşină de scris, astfel că întrega corespondenţă se
făcea în exclusivitate numai de mână.
În acel an, liceul, prin intermediul profesoarei de matematică Dalvina Bergheanu, a procurat o maşină
mică de scris de la cârciumarul Mituş Mirescu cu suma de 2.000 lei. Şi longevivei mele profesoare de matematică Dalvina Bergheanu, dată fiind personalitatea ei de excepţie i-am consacrat un amplu capitol în lucrare.
CU PRIVIRE LA ORGANIZAREA ȘI CONȚINUTUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI
În anii înfiinţării liceului în Olteniţa, învăţământul secundar era organizat în baza legii „Spiru Haret“, în
sensul că liceul era alcătuit din două cicluri de câte 4 ani; gimnaziul sau cursul inferior şi liceul propriu-zis
sau cursul superior.
Cursul superior avea o specializare pe trei secţii:
– SECŢIA CLASICĂ în care predomina limba latină şi limba greacă;
– SECŢIA REALĂ, în care au prioritate matematica şi ştiinţele fizico-naturale şi
– SECŢIA MODERNĂ, care se deosebea de secţia clasică prin aceea că limba elenă era înlocuită cu
ştiinţele fizico-naturale după programul secţiei reale.

COMUNE TUTUROR SECŢIILOR erau materiile: religie, limba română, limba franceză, limba germană,
istoria, geografia, psihologia, logica, dreptul, economia politică, desenul, muzica şi gimnastica.
Legea învăţământului, altfel spus opera lui Spiru Haret, a rămas în vigoare până în 1928, suferind pe par192
curs unele modficări ca de exemplu: introducerea examenului de bacalaureat în iunie 1925 în locul examenului
de absolvire a liceului.
De asemenea, structura anului şcolar a suferit unele modificări, fiind împărţit în bimestre la început, iar
apoi în trimestre.
Examenele de sfârşit de an suprimate în 1912, au fost reînfiinţate în 1924.
Pentru pregătirea corpului didactic s-au înfiinţat seminariile pedagogice unde candidaţii licenţiaţi îşi
făceau practica, după care trebuia să se prezinte la examenul de capacitate pentru ocuparea catedrelor vacante.
Liceul „Constantin Alimăneşteanu“ din Olteniţa a funcţonat cu un singur rând de clase V-VIII, cu o singură
secţie – secţia modernă.
CU PRIVIRE LA LOCALUL LICEULUI
Transformarea gimnaziului în liceu a atras după sine amplificarea sarcinilor ce revin şcolii, vechiul imobil,
o clădire adaptată la cerinţele învăţământului nu mai coresopundea, prin urmare se impunea construirea unei
clădiri proprii pentru liceu.
Comitetul şcolar dezbate problema în şedinţa din septembrie 1928 şi printr-un memoriu adresat Prefecturii
Judeţului Ilfov solicită fondurile necesare constrrucţiei.
Prefectura primeşte cu interes cererea olteniţenilor, mai cu seamă că Olteniţa era singurul oraş din judeţul
Ilfov, şi alocă pentru început suma de 1.000.000 lei, aprobă planul şi proiectul de deviz al cunoscutului arhitect
Ion Cernescu şi execuţia lucrării în antrepriza inginerului Constantin Alexandrescu. Am arătat anterior cum a
decurs festivitatea evenimentului privind punerea pietrei fundamentale la 15 oct. 1930.
Execuţia lucrărilor s-a desfăşurat – ca să zic aşa – într-un timp record, adică în 1931, însă precizez că nu
s-a terminat întreaga clădire, conform planului arhitectural, mai precis nu s-a continuat cu aripa de est a clădirii.
Criza economică a dus la epuizarea fondurilor, aşa că, din construcţia modernă ce se proiectase, s a înălţat
o singură aripă cu şapte săli de clasă, două săli pentru laboratoare, sala de gimnastică şi încă două încăperi
destinate pentru bibliotecă şi cancelarie.
Clădirea s-a menţinut în stare bună până în anii războiului când a fost folosită pentru cantonamentul trupelor germane şi întrebuinţată ca spital.
Următoarea degradare s-a produs la data de 19 martie 1942, când apele Dunării şi ale Argeşului, ziua în
amiaza mare, au inundat oraşul.
Inspectorii ministerului care au vizitat şcoala atunci au constatat această stare de lucruri, consemnând în
procesul-verbal de control: „localul a fost degradat de trupele germane care au fost cantonate aici în lunile ianuarie şi februarie 1941, apoi clădirea a fost întrebuinţată ca spital tot pentru trupele germane, iar după aceea,
inundaţia generală a oraşului a completat nenorocirea ce s-a abătut asupra acestei clădiri.“
Reparaţia clădirii şi procurarea de mobilier nou s-a desfăşurat cu mari dificultăţi, în 1945. „Localul şcolii
este în curs de reparaţie, lucrările sunt avansate, ele nu suunt o cârpeală“ se arăta într-un proces- verbal de
inspecţie din august 1943.
Imobilul liceului, clădire cu o frumoasă arhitectură a contribuit la ridicarea gradului de urbanizare a oraşului.


Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 205

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 209

Notice: Undefined variable: content in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 121

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136

Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136