Ochiul peluzei…după meciul Serbia-România-2-2

 Pentru fotbalul românesc, sârbii sunt puternici acum, nu atât prin valoarea lor actuală, ci mai mult prin rezultatele slabe pe care echipele românești le-a obținut de-a lungul timpului, cu echipele din tot spațiu fostei Iugoslavii (vezi și rezultatul cu Muntenegru), în care s-au adunat multe frustrări, transformate în ceea ce numim acum, complexul sârbesc.Iată că în această seară, deși nici jocul si nici rezultatul nu sunt extraordinar de spectaculoase, băieții lui Contra au reușit intr-un fel, sa se debaraseze de complexul devenit tradițional, reușind sa obțină un rezultat bun, după un joc curajos, în care au izbutit să revină în joc de două ori, marcând două goluri din faze fixe. In acest meci, România a confirmat ce știm de mult, că jucăm mai bine când nu suntem obligați să atacăm sau să câștigăm.Jucăm mai bine cu echipele care joacă deschis.Nu ne prinde statutul de favoriți.Nici în acest joc nu am scăpat de erori individuale, de greseli la marcaj, apărarea noastră făcând un joc slab.Am fost salvați de jocul bun făcut de Stanciu, Chipciu si Tucudean si inspirația si curajul lui Contra, care după rezultatul negativ cu Muntenegru, a înțeles unde a gresit in acel meci, iar titularizarea lui Tucudean, stă mărturie. Stanciu, prin gol si pasa de gol, a confirmat că este liderul echipei, reusind un meci consistent. Tucudean prin joc si mai ales prin golul marcat, ne-a făcut sa regretăm si mai mult faptul ca n-a jucat in meciul cu Muntenegru.Chipciu, după un joc neconvingător la Ploiești, în această seară, prin prestație si atitudine, ne-a confirmat că rămâne un jucător de bază al Naționalei, fără de care nu se poate face nicio convocare. Cu acest punct obținut, România rămâne în cărți, rămâne lipită de zona primelor locuri si o victorie cu Lituania, la îndemână și obligatorie, ne poate face să visăm frumos.     DUMITRU IORGU

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com

Acest website foloseste cookies.