Guvernul a aprobat proiectul noii Legi a pensiilor, la propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale

Guvernul României a aprobat proiectul noii Legi a pensiilor, la propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale. Proiectul de lege prevede creșteri etapizate ale punctului de pensie, până în anul 2021, pentru ca, din anul 2022, să fie aplicată noua formulă de calcul bazată pe Valoarea Punctului de Referință (VPR):

* 1.265 de lei în 2019,

* 1.775 de lei în 2020,

* 1.875 de lei în 2021, adică suma aferentă VPR nou introdus de 75 de lei, la care se adaugă majorarea de 10% aferentă sporurilor, acordului global și altor drepturi de natură salarială pentru care s-au plătit contribuții

* iar din anul 2022 Valoarea Punctului de Referință se va indexa, anual, cu inflația și 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.

Punctul de pensie va ajunge, așa cum este precizat și în Programul de Guvernare, la 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie, fără a lua în calcul întoarcerii sarcinii fiscale, în conformitate cu legislația fiscală în vigoare la data adoptării Programului de GuvernareDe altfel, reamintim că pensiile nu mai sunt purtătoare de CAS și CASS, aceasta fiind una dintre primele măsuri adoptate după schimbarea guvernării din 2016.

În proiectul de lege se precizează că nicio pensie în plată nu va scădea. În cazul în care, în urma recalculării, va rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se va menține suma în plată. Nu se modifică vârsta standard de pensionare, nici stagiul minim și nici cel complet.

Proiectul de act normativ se bazează pe mai multe principii fundamentale:

Lasă un răspuns

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com

Acest website foloseste cookies.