Fotbal / Liga a IV-a / Olteniţenii au tranşat victoria în partea secundă

Delegatul oaspeţilor, Gigel Zamfir s-a ales cu o suspendare de 3 luni şi o penalitate financiară de 100 de lei.

CSM Olteniţa a obţinut sâmbăta trecută a 9-a victorie stagională, învingând cu 2-0 pe Viitorul Curcani. Prima repriză a început sub semnul ploii care s-a transformat rapid într-o furtună ce a suspendat desfăşurarea jocului preţ de 5 minute. Încet-încet, jucătorii şi-au reintrat în rol, însă până la pauză, CSM n-a bifat decât câteva ocazii şi acelea, nu toate, foarte clare.
În partea secundă, cravaşaţi verbal de Virgil Bogatu, olteniţenii au marcat şi două goluri, necesare şi suficiente pentru ca CSM să mai adauge alte 3 puncte la zestrea sa. Primul a marcat Porumbel, în minutul 70 din penalty iar Ghiţă, 15 minute mai târziu a închis definitiv tabela. “A fost un joc frumos în ciuda ploii. Am câştigat şi asta contează. Ne aşteaptă un meci destul de greu la Chirnogi cu Victoria. Sunt în joc multe orgolii de ambele părţi” a declarat pentru www.arenamedia.ro, “principalul” olteniţenilor, Virgil Bogatu.

În altă ordine de idei, marţi, membrii Comisiei de Disciplină au aplicat câteva măsuri destul de drastic pentru Viitorul Curcani. Astfel delegatul echipei, Gigel Zamfir s-a ales cu o suspendare de 3 luni, fiind bun şi de plată. Penalitatea financiară se ridică la 100 de lei. De asemenea jucătorul Iulian Ghenea a primit 3 etape de suspendare şi 100 de lei penalitate financiare. Deciziile nu sunt definitive.

Ce spune preşedintele Piţoi despre jocul cu Victoria Chirnogi
În runda a 24-a, programată sâmbătă, 26 aprilie, începând cu ora 17.00, CSM Olteniţa va juca la Chirnogi împotriva Victoriei, formaţie care a căzut pe 3 după eşecul suferit la Lehliu Gară. O astfel de dispută generată de fiecare dată pasiunii enorme. De aceeaşi părere este şi preşedintele clubului olteniţean, Ion Piţoi. “Îmi doresc enorm să câştigăm la Chirnogi. Jocurile dintre echipe din Olteniţa şi Chirnogi au stârnit întotdeauna ambiţii nemăsurate. Echipa noastră, poate nu traversează cele mai bune moment, însă cred că vom găsi mijloacele necesare pentru o evoluţie bună. Oricum, obiectivul nostru e de lungă durată. Dorim să fortificăm lotul în vară, să finalizăm şi lucrările de modernizare a bazei sportive până la startul ediţiei viitoare de campionat. Olteniţa are nevoie de fotbal, de sport în general. CSM şi-a propus să redevină un nume respectat în fotbalul călărăşean” a punctat pentru www.arenamedia.ro, preşedintele CSM, Ion Piţoi.

Înaintea primului fluier, Victoria ocupă locul 3 cu 48 de puncte, în vreme ce CSM Olteniţa a rămas tot pe 10, cu 31 de puncte. În tur, pe 19 octombrie, CSM Olteniţa – Victoria Chirnogi 0-6.

CSM Olteniţa – Viitorul Curcani 2-0 (0-0)
Au marcat: Porumbel (70 – pen.), Ghiţă (85)
CSM Olteniţa: Mică – Zeld, G. Stoica, A. Dumitru, Catană – Cudalbu, Ghiţă, Porumbel, Udrişte (65 Tilintoi) – Frătescu (85 Pintea), Cibu (70 – C. Ştefan)
Antrenor: Virgil Bogatu——-SURSA-ARENAMEDIA.RO


Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 205

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 209

Notice: Undefined variable: content in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 121

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136

Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136