Finanţele Publice din Călăraşi vor fi coordonate de Direcţia Regională Ploieşti

In cadrul şedinţei de Guvern de saptamana trecuta a fost adoptat actul normativ, în baza căruia va fi reorganizată Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală (ANAF). Potrivit unui comunicat de presă, remis de Ministerul Finanţelor Publice, în cadrul procesului de reorganizare a ANAF, au fost vizate douã componente majore: redefinirea structurii organizatorice, pe de o parte, şi realocarea corespunzătoare a resurselor umane, pe de altă parte.

 La nivel teritorial, activitatea  ANAF se reorganizează în 8 Direcţii Regionale ale Finanţelor Publice, instituţii publice cu personalitate juridică, înfiinţate prin transformarea celor 8 direcţii judeţene şi cea a municipiului Bucureşti, în care va fi stabilit sediul Direcţiei Generale Regionale, prin fuziunea prin absorbţie a celorlalte direcţii judeţene ale finanţelor publice, din aria de competenţă.

Oraşele în care îşi vor avea sediul Direcţiile Generale Regionale ale Finanţelor Publice sunt: Iaşi, Galaţi, Ploieşti, Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov,  şi Bucureşti.  Fiecare regiune de dezvoltare, din ţara noastră, va avea o direcţie regională ce va coordona activitatea fostelor direcţii judeţene de finanţe .  

În regiunea Sud Mutenia, Direcţia Regională a Finaţelor Publice va fi la Ploieşti  si va coordona activitatea direcţiilor de finanţe publice din judeţele: Călăraşi, Ialomiţa, Giurigiu, Teleroman , Argeş, Dîmboviţa şi Prahova. Criteriile care au stat la baza stabilirii  sediilor direcţiilor regionale au fost: ponderea economică, nivelul ridicat al veniturilor bugetare şi numărul mare de contribuabili.

 În acelaşi comunicat se mai arată că, atribuţiile direcţiilor generale regionale vor fi de coordonare a administraţiilor fiscale judeţene, preluând doar funcţiile suport, necesare desfăşurării activităţii administraţiilor fiscale judeţene, acestea din urmă desfăşurându-şi activitatea în aceleaşi locaţii, relaţia cu contribuabilii rămânând neschimbată.

 În Hotărîre de Guvern, recent adoptată,  este stipulată şi înfiinţarea Direcţiei Antifraudă,  iar sediile structurilor regionale  ale acestui departament au fost stabilite în localităţi din zone care prezintă riscuri ridicate de evaziune fiscală sau în zone limitrofe frontierelor, după cum urmează: Suceava, Constanţa, Alexandria, Târgu-Jiu, Deva, Oradea, Sibiu şi  Bucuresti.SURSA-www.actualitatea de calarasi.ro


Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 205

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 209

Notice: Undefined variable: content in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 121

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136

Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136