Evaluarea activităţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călărași pentru anul 2020

Vineri, 15 ianuarie, a.c., la sediul unității, în sistem videoconferință, s-a desfășurat Evaluarea activității Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași în anul 2020, eveniment la care au participat prefectul judeţului Călărași, domnul Marian Stoica, reprezentanţi ai structurilor M.A.I. şi instituțiilor din judeţ cu care inspectoratul cooperează și colaborează, precum şi cadre militare ale inspectoratului.
În cadrul acestei activități de bilanț, inspectorul șef al Jandarmeriei Călărași, colonel Marcu Ionel, a prezentat activitățile organizate, misiunile executate și rezultatele obținute în anul precedent, conturând, totodată și principalele direcții de acțiune pentru anul în curs.
În anul care a trecut jandarmii călărășeni au executat 9.860 misiuni de ordine publică în care au fost angrenaţi 15764 jandarmi, dintre care 1381 de misiuni în cooperare/colaborare cu alte instituţii. Au fost constituite 6536 patrule mixte în cooperare cu Poliţia, iar pe timpul executării misiunilor specifice au fost sesizate 264 de fapte de natură penală cu 281 de făptuitori în mod independent, precum și în sistem integrat, în cooperare cu efectivele de poliție.
În perioada supusă analizei au fost constatate şi aplicate un număr de 3190 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.741.450 lei.
De asemenea, au fost puse în executare 354 de mandate de aducere în localități pe raza judeţului Călărași, emise de instanţele de judecată şi organele judiciare.
Totodată, pe parcursul anului trecut au fost desfăşurate 29 activităţi de prevenire a faptelor antisociale în cadrul unor programe pe această temă în instituţiile de învăţământ preuniversitar, cu ocazia adunărilor publice dar şi pe timpul desfăşurării competiţiilor sportive.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Călăraşi a asigurat paza și protecția instituțională la 20 obiective date în competență, totodată, fiind asigurată paza, supravegherea şi intervenţia pe traseul conductelor de transport produse petroliere aparţinând Conpet S.A., în zona de responsabilitate, precum şi paza transporturilor de bunuri şi valori în beneficiul Trezoreriei Călăraşi, paza transporturilor de bunuri, valori, produse cu caracter special în beneficiul propriu şi protecţia transporturilor de corespondenţă clasificată, împreună cu lucrători ai Direcţiei Judeţene de Informaţii Călăraşi.
În anul 2020 prioritățile Jandarmeriei Călărași au fost reprezentate de creșterea gradului de siguranță a cetățeanului, prin întrebuințarea eficientă a structurilor de ordine publică în zonele de responsabilitate, consolidarea structurii organizatorice precum și creșterea capacității de asigurare a suportului logistic pentru realizarea misiunilor, conform competențelor.
Prin valorile profesiei noastre, vom reprezenta permanent un punct de echilibru între cetățeni și instituțiile statului, desfășurându-ne activitatea în interesul comunității, în vederea asigurării climatului de ordine și siguranță publică.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL


Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 205

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 209

Notice: Undefined variable: content in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 121

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136

Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136