Cum arată declaraţiile de avere ale consilierilor judeţeni/Câţi bani au prin bănci şi ce venituri au încasat în 2013

pozaSite-ul Consiliului Judeţean Călăraşi a pus la dispoziţie zilele acestea declaraţiile de avere ale aleşilor noştri, declaraţii de avere care arată ce bani au aceştia în bănci, ce venituri au încasat, ce proprietăţi şi-au achiziţionat în 2013 sau ce alte tranzacţii au făcut. Arenamedia.ro a făcut un rezumat al acestor documente şi vă prezintă un rezumat al acestora:

Răducu George Filipescu (PNL-preşedinte CJC)-edilul judeţean are, la capitolul „agoniseală” metale preţioase achiziţionate anul trecut estimate la 48.180 de lei, a vândut un teren anul trecut pe care a încasat 49.000 de lei, iar la venituri ale familiei întâlnim indemnizaţia de preşedinte al CJ în sumă de 57.667 lei, salariul soţiei de 23.000 de lei, dar şi venituri din chirii de 13.200 de lei şi din arendă de 4.700 de lei. Economiile preşedintelui CJC din bănci sunt în mai multe conturi, după cum urmează: 30.000 de lei, 41.730 de lei, 49.150 de lei şi 69.000 de lei.

Bogdan Georgescu (PC-vicepreşedinte CJC)-acesta are şi economii în bănci,d ar şi datorii la persoane fizice. Astfel, în conturile lui Georgescu se regăsesc 2.100 de lei, dar şi 109.450 de dolari, şi e dator la o persoană, Gabriela Georgescu, cu 102.200 lei şi cu 8.000 de dolari. Indemnizaţia de vicepreşedinte CJ s-a ridicat anul trecut la 51.440 lei, iar soţia acestuia a câştigat din salariu 31.034 lei.

Ştefan Ion (PSD-vicepreşedinte CJC)-economiile acestuia din bănci sunt de 80.000 de lei, iar la rubrica venituri întâlnim indemnizaţia de vicepreşedinte de CJ, salariul soţiei de 19.200 de lei, dar şi chirii în sumă de 131.041 lei.

Gheorghe Alecu(PP-DD)-în bănci acesta a reuşit să strângă 0,52 lei (!!!), fiind şi dator pe 5 ani cu suma de 32.500 de lei. Salariul acestuia pe 2013 a fost de 15.444 lei, iar al soţiei de 40.175 lei.

Titu Ana(PNL)-conturile acestuia sunt destul de generoase şi numeroase. Astfel, întâlnim între economiile directorului Direcţiei Silvice Călăraşi următoarele sume: 20.582 euro, 8.525 euro, 5.789 euro, 10.061 euro, 20.000 de lei, 20.000 de lei şi 81.000 de lei. Ca director a câştigat 55.008 lei, iar soţia sa din salariu 30.007 lei. Veniturile familiei nu se opresc aici, acestea au mai venit şi din chirii-32.600 lei, subvenţii-5.300 lei, vânzare produse agricole-36.000 lei.

Valentin Barbu (PNL)-Economiile acestuia sunt zero, la fel ca şi datoriile, iar ca salariu a încasat 36.000 de lei, soţia acestuia 33.785 de lei.

Jolan Craiu (PP-DD)-unul dintre latifundiarii din Consiliul judeţean, cu 199 de hectare de teren agricol în proprietate, Craiu are economistă în bancă suma de 200.000 de lei, acelaşi venit provenind în 2013 din terenuri agricole. Ca salariu a încasat doar 30.000 de lei.

Marian Dinulescu (PNL)-economiile acestuia se regăsesc în bijuterii achiziţionate de-a lungul timpului estimate la 160.000 de lei, dar şi într.un depozit de 90.000 de lei. Dinulescu e şi dator cu 52.000 de lei la o bancă, iar ca preşedinte-director al CAS a încasat 116.400 de lei. Soţia acestuia a câştigat un salariu de 35.000 de lei.

Marian Drăgan (PNL)-economiile liberalului sunt de doar 6.000 de euro, acesta bifând şi un credit de 21.000 de euro. Salariul pe 2013 se ridică la 96.000 de lei, iar al soţiei de 48.000 de lei. Ca acţionar al unei societăţi, soţia a încasat dividende de 70.000 de lei.

Nicolae Dragu (UNPR)-fostul primar de Călăraşi a vândut anul trecut, uneia dintre fiice, un teren intravilan în reşedinţa de judeţ pe care a încasat 30.000 de lei. Depozitele bancare ale acestuia se ridică la 25.000 de lei, în 2012 Dragu contractând şi un credit de 19.000 de lei. Ce e amuzant este că Dragu şi.a trecut în declaraţia de avere un aspirator profesional de 720 de euro primit cadou la aniversarea din 2009 de la o persoană din Bucureşti. Veniturile familiei provind doar din pensia fostului edil de 22.380 de lei.

Eugen Enciu (PP-DD)-consilierul judeţean nu are nici economii, nici datorii, e chiar proprietar doar pe un ATV, muncind ca şofer anul trecut activitate în urma căruia a încasat 7.331 lei. Soţia îi este casnică.

Niculae Enciu (PNL)-declaraţia fostului prefect de Călăraşi arată că la capitolul bunuri imobile, acesta a primit o moştenire anul trecut de 2,8 hectare de teren agricol. Consilierul judeţean, domiciliat în Olteniţa, se dovedeşte a fi şi foarte econom, având mai mult conturi sau depozite deschise astfel: 6.000 euro, 242.675 lei, 50.000 lei, 75.000 lei. Ca director al unei societăţi acesta a câştigat 57.800 lei, iar soţia sa ca administrator şi din dividende la două firme 194.753 de lei.

Camelia Ghiveciu (PNL)-liberala nu are nicio economie în bănci, ci doar un card de cumpărături de 17.500 de lei, dar şi un leasing de 3.500 de lei. Ca venituri, Ghiveciu a câştigat în 2013 din salariu 25.080 de lei, iar dintr-un PFA 27.260 de lei.

Eugenia Iliescu (PNL)-declaraţia de avere a acesteia arată doar un împrumut de 63.000 de lei şi un venit din pensie de 12.576 de lei.

Gheorghe Mandache (PNŢCD)-nici economii, nici datorii nu are Mandache, iar ca venituri în 2013 acesta a câştigat din salariu 25.200 de lei, iar soţia 10.200 de lei.

Ionel Manea(UNPR)-e unul dintre cei trei consilieri judeţeni fără venituri din salarii în 2013, nu are nici datorii, nici economii, soţia acestuia câştigând ca salariată 15.000 de lei.

Ion Mihai (PC)-două depozite bancare deţine acesta, cu solduri de 25.000 de lei şi 36.000 de lei, dar şi patru credite de: 17.500 de lei, 2.000 de lei, 10.000 de lei şi 9.000 de lei. Ca şi venituri, Mihai Ion poate fi declarat campionul Consiliului judeţean, fiind director la una din firmele lui Voiculescu, unde a câştigat 84.268 de lei, e expert tregional la o fundaţie de unde a mai încasat 96.298 de lei. Poate pentru că aceste două funcţii nu erau de ajuns pentru nevoile familiei, Mihai Ion mai e director şi la OUAI Perişoru SPP5, de unde a mai câştigat 24.596 de lei. Soţia acestuia e angajată la stat, la EcoAqua, de unde a câştigat 15.381 de lei.

Emil Muşat (PDL)-nu are nici economii, nici credite, ci doar venituri din salarii, în 2013 acesta câştigând de la EcoAqua 6.700 de lei, iar de la un Cabinet parlamentar 7.500 de lei.

Ciprian Pandea (PSD)-tânărul consilier judeţean nu are economii, dar nici datorii, ci doar două salarii, ca expert în două asociaţii, de unde a câştigat 37.032 de lei şi de 22.680 de lei.

Violeta Pascu(UNPR)-este al doilea consilier judeţean care nu are nici un venit, numai soţul acesteia, din activităţi pe PFA, câştigând 17.000 de lei.

Claudia Păvălaşc(UNPR)-soţul acestuia a primit anul trecut, ca moştenire, o casă şi două terenuri. La rubrica venituri întâlnim doar salariul ca director al Liceului Auto de 46.373 de lei.

Victor Petcu(PP-DD)-acesta are un credit de 18.000 de euro, un salariu modest de 8.000 de lei de la un cabinet parlamentar, soţia acestuia „salvând” veniturile familiei cu un salariu de 40.116 lei.

Marian Popa(PNŢCD)-şi-a mărit suprafaţa de teren arabil deţinută, la 108 hectare anul trecu şi are un depozit bancar frumuşel, cu sold de 281.000 de lei. Veniturile sunt iarăşi destul de mari şi vin cu preponderenţă din agricultură-210.000 de lei, la care se adaugă un salariu de 7.200 de lei, şi cel al soţşiei de 21.000 de lei.

Ruxandra Prică(PNL)-nu are nicio economie, ci doar un împrumut luat de la o persoană din familie de 27.000 de lei. Ca director al CRFPA, Prică a câştigat 45.644 de lei, iar soţul său din salariu 25.858 de lei.

Gabriel Rădulescu(UNPR)-cel de-al treilea consilier judeţean care nu are vreun venit, ci doar un depozit bancar de 10.000 de lei. Anul trecut a câştigat 16.000 de lei din vânzarea unui teren intravilan.

Nicolae Rogoz(PNL)-nu are economii sau credite şi a câştigat dintr-o activitate profesională de construcţii 10.000 de lei, de la CJ 15.972 de lei, iar soţia sa 20.000 de lei, la care se adaugă veniturile din agricultură de 24.000 de lei.

Ion Samoilă(PSD)-două depozite bancare deţine cu solduri de 40.000 de lei şi 200.000 de lei, îmrpumutând anii trecuţi o societate comercială cu 100.000 de lei. Din salariu acesta a încasat 8.892 de lei, iar soţia 21.168 de lei. Veniturile familiei s-au rotunjit însă cu dividende de 137.000 de lei.

Marius Sbârcea(PSD)-un credit bancar de 71.250 de euro deţine tânărul consiler judeţean, veniturile lui venind dintr-un salariu de 18.432 de lei.

Liviu Vârtejanu(PSD)-economiile social-democratului se văd în două conturi cu solduri de 112.400 de lei şi 15.230 de euro. Veniturile acestuia se regăsesc doar în pensia de 22.800 de lei, soţia sa, de asemenea pensionară, câştigând 13.176 de lei.

Sorin Vrăjitoru(PSD)-doar două credite deţine acesta, de 50.000 de lei şi de 35.000 de lei şi, deşi nu l-am încadrat la rubrica de consilieri fără venituri anul trecut, Vrăjitoru a câştigat doar 1.104 de lei ca salariat al unei firme, semn că a lucrat probabil o perioadă scurtă de timp.MAI MULTE AMANUNTE AICI !


Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 205

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 209

Notice: Undefined variable: content in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 121

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136

Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136