Comunicat de presă 46 de absolvenţi ai promoţiei 2014 au primit şansa de a ocupa un loc de muncă la Bursa locurilor de muncă din 26 septembrie 2014

2014-09-26 09.43.04Vineri, 26 septembrie anul curent, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Călăraşi a organizat Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţii promoţiei 2014. Acțiunea s-a desfășurat simultan la sediul CRFPA Călărași și la sediul Agenției Locale Oltenița.2014-09-26 09.34.04
Pentru acest eveniment au fost contactaţi 432 agenţi economici din judeţ care au oferit un număr de 420 de locuri de muncă, cele mai multe dintre acestea fiind disponibile în domenii de activitate precum: industrie, comerţ, construcţii/confecții metalice, transporturi şi confecţii textile. Din totalul posturilor vacante, 176 se adresau persoanelor fără experință în muncă.
La acţiune au participat 16 angajatori, precum şi 325 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dintre care 271 fiind absolvenți promoția 2014.
În urma desfăşurării interviurilor cu agenţii economici şi cu salariaţii AJOFM Călăraşi, 46 tineri au fost selectaţi pentru a ocupa un post, aceştia urmând a se prezenta în zilele următoare la sediile angajatorilor pentru a-şi dovedi abilităţile, 5 tineri absolvenți obținând pe loc un contract de muncă în domeniul industriei alimentare.
AJOFM Călărași poate organiza şi alte burse ale locurilor de muncă atunci când există o solicitare bine fundamentată din partea agenților economici, sau a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

Compartimentul Comunicare şi Secretariatul Consiliului Consultativ

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com

Acest website foloseste cookies.