BULETIN DE PRESĂ – Dosar penal întocmit de polițiști

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vâlcelele au întocmit dosar penal unui bărbat care a condus un autoturism sub influența alcoolului.

La data de 26 noiembrie a.c., polițiștii au oprit pentru control pe DJ 307 A, în comuna Vâlcelele, județul Călărași, un autovehicul condus de un bărbat de 53 de ani, din localitate.

În urma testării cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,59 mg/l alcool în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 

***

Conștientizați efectele consumului de alcool asupra organismului:

 

– scăderea percepției (în mod deosebit a percepției vizuale, prin reducerea dimensiunilor câmpului vizual) și a capacității de analiză (prin evaluarea incorectă a distanțelor și vitezelor de deplasare);

– instalarea unei stări de euforie și bravadă, care are drept urmare subestimarea pericolelor și riscurilor ce apar în trafic;

– scăderea concentrării și atenției (se instalează lipsa de vigilență);

– scăderea reflexelor și a vitezei de execuție a mișcărilor; de multe ori, pe un fond de oboseală, se instalează și o stare de somnolență foarte periculoasă


Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 205

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 209

Notice: Undefined variable: content in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 121

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136

Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136