BULETIN DE PRESĂ

Fundulea – prinşi de poliţişti în timp ce transportau un bazin metalic sustras

 

Agenţi din cadrul Poliţiei Oraşului Fundulea au prins, în seara de 21 februarie a.c., ora 18.45, pe P. Florin, de 32 ani, şi pe P. Marian, de 18 ani, ambii din localitate, în timp ce transportau cu un atelaj hipo, un bazin metalic de dimensiune mare, cu o masă de aproximativ 200 kg, pe care intenţionau să-l valorifice la un centru de colectare a deşeurilor metalice.

 Prin extinderea verificărilor, poliţiştii au constatat că obiectul metalic a fost sustras în aceeaşi zi, prin extragerea din sol, de pe un teren aflat în extravilanul oraşului Fundulea. Prejudiciul urmează să fie stabilit.

În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul infracţiunii de furt calificat.

 

·                         

 

Mandat european de arestare, pus în executare de poliţiştii călărăşeni

 

În ziua de 22 februarie a.c., în jurul orei 13:15, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Călăraşi şi Poliţiei Oraşului Lehliu Gară, cu sprijinul Serviciul pentru acţiuni Acţiuni Speciale Călăraşi au pus în executare un mandat european de arestare.

A fost identificat S. Gheorghe, de 35 ani, din localitatea Lehliu, judeţul Călăraşi, pe numele căruia autorităţile din Spania au emis mandatul, fiind cercetat pentru infracţiuni contra persoanei.

 Bărbatul a fost condus de poliţişti la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a fost încarcerat la arestul DGPMB, fiind continuate procedurile în vederea extrădării.

 

·                         

 

 

Modelu – mandat de executarea a pedepsei cu închisoarea, pus în aplicare de poliţişti

 

În ziua de 21 februarie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Călăraşi şi Postului de Poliţie Modelu au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis în aceeaşi zi de Judecătoria Călăraşi pe numele lui I. Nelu, de 35 ani, din comuna Modelu.

Bărbatul, condamnat la 2 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, a fost transferat în Penitenciarul Slobozia pentru executarea pedepsei.

 

·                         

 

Călăraşi – tânăr, bănuit că ar fi sustras bunuri din autovehicule şi din locuinţe, identificat şi reţinut de poliţişti

 

În ziua de 22 februarie a.c., poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Călăraşi au identificat pe B. Gabriel, de 17 ani, bănuit că, în urmă cu două zile, a sustras acumulatorii unui autotractor, parcat pe strada Păcii din municipiul Călăraşi, precum şi mai multe bunuri dintr-o locuinţă din localitate.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit persoanelor vătămate.

Tânărul din Călăraşi a fost reţinut pentru 24 de ore şi a fost prezentat  Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, care a luat măsura controlului judiciar pe o durată de 90 de zile.

 

·                         

 

Acţiuni de prevenire a absenteismului şcolar, desfăşurate de poliţişti în Budeşti, Lehliu Gară şi Mânăstirea

 

În ziua de 21 februarie a.c., poliţiştii au desfăşurat activităţi circumscrise creşterii gradului de siguranţă a elevilor şi personalului didactic şi prevenirii delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar, pe raza oraşelor Budeşti şi Lehliu Gară şi a comunei Mânăstirea.

În timpul acestor acţiuni, au fost identificaţi 23 de elevi care absentau nemotivat de la ore.

 

Poliţiştii au verificat şi unităţile de alimentaţie publică din apropierea şcolilor şi au desfăşurat acţiuni de reducere a riscului de implicare a elevilor în accidente de circulaţie. Au fost astfel verificate 31 de autovehicule, fiind aplicate 8 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi a fost reţinut un certificat de înmatriculare.

Au fost întocmite informări cu privire la elevii depistaţi absentând de la cursuri, pe care poliţiştii le-au înaintat părinţilor, unităţilor de învăţământ şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Călăraşi.

 

·                         

 

DJ 303 – prins la volan, fără permis de conducere

 

În seara de 21 februarie a.c., în jurul orei 22.50, agenţi din cadrul Secţiei 2 Politie Rurală Olteniţa au depistat pe DJ 303, pe raza comunei Mânăstirea, un autovehicul marca BMW, înmatriculat în Bulgaria, condus de P. Florin, de 24 ani, din comuna Curcani, judeţul Călăraşi, care nu posedă permis de conducere.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă  prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

 

·                         

 

Acţiuni desfăşurate în trafic, pentru combaterea încălcării regulilor în ceea ce priveşte conducerea autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa alcoolului

 

          În perioada 21 – 22 februarie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul structurilor de poliţie rutieră şi ordine publică au desfăşurat acţiuni în trafic, pe raza judeţului Călăraşi, în timpul cărora au verificat 368 de autovehicule şi au efectuat 308 testări cu aparatul etilotest.

          Poliţiştii au aplicat 34 de sancţiuni contravenţionale, au constatat o infracţiuni privind conducerea autovehiculelor de o persoană aflată sub influenţa alcoolului şi au reţinut 3 permise de conducere.

         

 

Exemple:

          Pe raza comunei Roseti, un echipaj de poliţie rutieră a depistat pe N. Ilie, de 42 ani, din localitate, care conducea un autovehicul, deşi prezenta o concentraţie alcoolică de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

          În cauză s-a întocmit dosar penal conform prevederilor Codului penal.

                        Pe DJ 306 – Cuza Vodă, un echipaj de poliţie rutieră a depistat pe C. Daniel, de 52 ani, din loclaitate, care conducea un autoturism, deşi prezenta o concentraţie alcoolică de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce.

 

·                         

 

DN 3 – acţiuni, desfăşurate de poliţişti pentru reducerea riscului de victimizare din accidente de circulaţie

 

          În perioada 20 – 21 februarie a.c., poliţiştii au desfăşurat acţiuni pentru reducerea riscului rutier şi prevenirea faptelor antisociale pe DN 3, în timpul cărora au constatat şi aplicat 116 sancţiuni contravenţionale, dintre care 42 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 18 pentru abaterile comise de pietoni, 16 pentru neutilizarea centurii de siguranţă.

Au fost reţinute 3 permise de conducere şi 2 certificate de înmatriculare şi a fost constatată o infracţiune.

         

Acţiunile poliţiştilor rutieri vor continua şi în perioada următoare, pentru sancţionarea celor care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice, atrăgând astfel atenţia asupra faptului că cei care produc accidente rutiere, soldate de decese sau persoane rănite, şi se află sub influenţa alcoolului riscă, potrivit prevederilor Codului penal, pedepse cu închisoarea!

 

·                         

 

Alte infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, constatate de poliţişti

 

În seara de 22 februarie a.c., ora 22,30, poliţiştii l-au depistat pe V. Marian, de 42 ani, din municipiul Călăraşi, care conducea un autoturism marca Dacia Super

 

Nova pe DJ 304, pe raza comunei Dorobanţu, care prezenta o concentraţie alcoolică de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal.

 

·                         

 

La data de 23 februarie a.c., ora 03,00, poliţiştii din Olteniţa au depistat, pe bulevardul Tineretului, un autoturism marca Dacia Logan, condus de U. Victor, de 25 ani, din localitate, care prezenta o concentraţie alcoolică de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Olteniţa, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabiliri alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal.

 

·                         

 

În dimineaţa de 23 februarie a.c., în jurul orei 05,10, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Lehliu Gară au oprit în trafic, pe strada Nicolae Titulescu, din Lehliu Gară, un autoturism, condus de R. Sorin, de 29 ani, din localitate, care prezenta o concentraţie alcoolică de 0,48 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Acesta a fost condus la Spitalul Lehliu Gară, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal.

·                         

 

Accidente rutiere uşoare

 

În ziua de 21 februarie a.c., ora 11.30, S. Ioan, de 24 ani, din municipiul Călăraşi, a condus un autofurgon depanare utilaje agricole, pe DN 31, în  interiorul localităţii Rasa, şi nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de o autoutilitară condusă de M. Gabriel, de 34 ani, din Bucureşti, care a oprit în faţa sa.

În urma coliziunii autoutilitara a fost proiectată într-o altă autoutilitară, condusă de M. Stelică, de 45 ani, din comuna Chirnogi, judeţul Călăraşi.

 

 

Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a lui S. Ioan şi a lui M. Gabriel.

Conducătorii auto au fost testaţi de poliţişti cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

În cauză sunt continuate cercetările.

 

·                         

 

La data de 22 februarie a.c., în jurul orei 19:00, pe D.N. 4, în interiorul comunei Şoldanu, G. Ionel, de 55 ani, din oraşul Budeşti, judeţul Călăraşi, a condus o ambulanţă şi a accidentat pe P. Dumitru, de 68 ani, din comuna Şoldanu, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.

În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a pietonului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză sunt continuate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului.

·                         

 

În ziua de 23 februarie a.c., ora 00.15, pe D.N. 4, în afara oraşului Budeşti, N. Mohamed, de 19 ani, din Bucureşti, a condus un autoturism marca Peugeot şi, pe fondul evitării unui câine apărut pe partea carosabilă, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

Din accident a rezultat rănirea uşoară a lui M. Alexandru, de 26 ani, din Bucureşti, pasager în autoturism.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal.

 

 


Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 205

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 209

Notice: Undefined variable: content in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 121

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136

Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136