BUDESTI-Intervenţii la inundaţii

14-gospodarii-inundate-la-Budesti--Pompierii-au-intervenit-mai-bine-de-4-oreEchipaje specializate ale Gărzii de intervenţie Budeşti au acţionat timp de șase ore pentru evacuarea apei din două gospodării, care au fost afectate de inundaţii în urma precipitaţiilor abundente căzute într-un interval scurt de timp 

Prin intervenţia lor eficientă, pompierii militari au reuşit să salveze bunuri materiale şi au limitat posibilitatea inundării locuinţelor celor două familii

 

Echipajele de intervenție din cadrul Gărzii Budeşti au fost solicitate prin apelul unic de urgenţă 112, să acţioneze în data de 24.07.2014, în intervalul orar 07.08 – 19.27, pe raza orașului Budești și comunei Plătărești, pentru evacuarea apei provenite din precipitaţiile abundente, care s-a acumulat în exces în două gospodării ale cetăţenilor.

Trebuie menţionat, de asemenea, că exista pericolul ca mai multe locuinţe, care erau construite din chirpici (pământ), să se surpe din cauza apei acumulate în exces în gospodării, însă prin intervenţii prompte şi eficiente, salvatorii au reuşit în timp util să înlăture această posibilitate.

Echipajele de pompieri profesionişti s-au deplasat la faţa locului cu două autospeciale şi două motopompe şi au acţionat pentru evacuarea apei timp de aproximativ 6 ore.

 

 


Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 205

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 209

Notice: Undefined variable: content in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 121

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136

Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136