ACCIDENT IN CHIRNOGI !SOFERUL NU AVEA PERMIS DE CONDUCERE!
În noaptea de 24/25 mai a.c., D. Costel, de 32 ani, din comuna Glina, judeţul Ilfov, a condus un autoturism pe raza comunei Chirnogi, judeţul Călăraşi, şi, pe fondul neatenţiei şi al lipsei de experienţă în conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei. Maşina a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un stâlp.
În urma accidentului, din care au rezultat trei victime rănite uşor, conducătorul auto a părăsit locul faptei.
Victimele, C. Vasile, de 45 ani, din comuna Chirnogi, A. Vasile, de 48 ani, şi D. Ştefăniţă, de 35 ani, ambii din comuna Glina, s-au prezentat la Spitalul Olteniţa în
cursul zilei de 25 mai a.c., unde au primit îngrijiri medicale, fără a avea nevoie de internare.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că cel care a condus autoturismul nu posedă permis de conducere, în cauză fiind întocmit dosar penal.